Sacrilegiu

Ne lipim buzele de aceeaşi ţigară, ale tale incing filtru mai intens decât scrumul ce'şi croieşte drum spre unghii; o ceaţă bleagă fumegă din chiştocul ghemuit între degete, tu îl scuturi sub pernă – mi'l înghesui sfios în palmă, ca'ntr'o scrumieră scobită'n pământ şi te repezi să cureţi dragostea...iubito, apa nu spală păcatul nostru!

Lemne de foc

Ne strecurăm tiptil printre rădăcinile unui copac, tot mai bătrân – tot mai leneş să'nverzească, să ne adăpostească sub el, să ofilească; să simtă cum dă forma unui şevalet la care'ai să'mi scrijeleşti, cu'n fir de păr, o îmbrăţişare.
Înaintăm, sub radiografia arborilor, pe poteca sternului de un gri sidefat; furişăm câte'o privire, prin arcuirea coastelor, să măsurăm lungimea vântului ce'ţi vâjâie şuviţele. Păr ondulat, ce'ţi porţi şatenul în luntre eşuată pe malul pometelui meu, priveşte'mă îmbujorat ca roşul vinului dospit din gropiţa săpată în obrazul tău.
Ieri, îţi făgăduiam că n'o să'mi veştejescă râvnirea...că'mi eşti veşnică în scobitura ochilor, vie în fântâna gurii (ce ne umezeşte buzele) şi'nrădăcinată, adânc, în mâna de pământ, alb, în care'am semănat primul sărut. Printre gene o să'mi alunece o petală de iris, în glastra urechii tale – se vor desprinde aşchii din trunchiul nostru când freamătul pletelor o să coboare discret pe gât, pe buze şi apoi în palmele ce n'or să răcească, nicicând, sub încleştarea degetelor mele – cu unghii spânzurate, ce'atârnă congelate la pervazul tău.
Aşteaptă'mă tăcută, la o masă...scurtă (să potrivim depărtarea)...fără scaune (să poposim alături)...castanie (să'mpletim surcele de căprui) şi înteţeşte focul din sobă, iubito, cu două agrafe şi vreascurile sicriului meu.

Mişmaşuri

Rămân pe raft, să nu îndrăzneşti să mişti de pe mine vreun fir de praf...taci, ascultă'mă, nu...nu m'atinge, aici rămân! Să nu te'ncumeţi...păstrează distanţa; cine eşti tu?! Ce vrei?! Nu am! Ce anume pretinzi?! A cui străină eşti?! Eu nu'mpart cerul...nu cu tine, nu strâmba din nas...fie, ia şi tu o stea; acum, te rog, pleacă! O să'mi cobor capul pe o geană...cum să rămâi?! Niciodată! Nu stai de veghe şi gata...hmm auzi la ea încăpăţânare. Luna...cum adică o vrei?! N'ai decât...ce?! Să nu'ţi treacă prin minte...Nu'mi făgădui nimic?! Ţi'am spus că nu mă mişc; n'o fac...înhaţ'o singură! Ai deja o stea, la ce'ţi mai serveşte şi luna?! O constelaţie?! Trebuia să te scutesc de colţurile sale. Linişte...ne'am spus destule. Lumea ta'i o greşeală, îngroap'o sub tălpi înainte de plecare şi treci în cutie păpuşă cu smocuri peticite – jucărie fără copilărie; caută cu gleznele tale greierii din iarbă, aleargă norii şi sperie vântul.
Cum m'asiguri tu că nu laşi firimituri de goliciune pe o felie de aşternut?! Că trupul tău aparţine unui univers cu bucle de ciocolată amăruie, degete cu unghii de cărbune sticlos, pomeţi de turtă dulce, urechi cu toartă de păpădie şi al unui lăcaş cioplit sub clavicula ta?! Nu poţi...şi n'aş îngădui ca timpul să descrie, cu'n secundar stâlcit, un viitor ce te'ar încărunţi sceptic lângă mine!

Apus de vară

Lâng'un picior de pod, mâna mea dreaptă îşi mişca degetele din articulaţii ca membrele lungi şi ascuţite ale unui păianjen; înţepa urzeala rochiei ce se electriza pe sânii tăi sub un nor plăpând de bucle negre. Glezna ta prinsese sfoiag sub ferecarea încălţării cu talpă netedă, acoperită grijuliu de palmele mele; trândăvea sub un soare pal, pe o piatră crudă, precum o şopârlă ce se furişa într'un ciorap de frunze ori de câte ori privirea mea se'ntindea după ea.
Dă'mi...oferă'mi tu o ureche, s'agăţ de lobul ei un fum de ţigară ondulat şi'o şuviţă de care s'atârn la gât, ca un pandantiv, o unghie.
Adu'mi toamna...pe'o foaie verde de nuc scrie'mi cu'n ciorchine că'ţi sunt drag şi'ntr'un butoi de vin păstrează'mi, undeva pe fund, buzele tale vişini. Cu fard delicat de mucegai, închegat la colţul ochilor, aşteaptă'mă sub pălăriile frunzelor de platan şi'am să vin de'ndată cu adierea fâlfâită a păsărilor ce pleacă; pornim şi noi într'acolo sau mai rămânem pentru încă un asfinţit?!
''Mergem...la pas! Nu...mai bine alergăm! Hai să zburăm...sus! Dăcă'mi obosesc aripile, ce mă fac?! Ale tale ne pot purta pe amândoi?! Du'te...pleacă doar tu, eu rămân...ghemuită aici, te'aştept! Mai stai puţin...să nu stai mult, da?!...doar cât un clipit!''

Un rând viciat

Fumul de ţigară este o doamnă, căruntă, cu păr buclat ce'şi ridică manierat braţele ca sânii să'i pară drepţi în miros de stafide...

Manichiură

Ce noapte de fier ţinută'n palmele tale ce emană eleganţă ca o rochie de vals în unduirea ornicului târziu; ce'absurdă discuţie purtată febril despre noi în care m'am codit să te trezesc gonindu'ţi zâmbetul de pe buze. Ce aspru ochiul tău drept a'mpunge cu genele când să'l întorc ca p'un ceas de buzunar. Ce tu, ce eu şi ce noi înfăşuraţi de alţii în voal mâncat de molii.
Ţesătura fină (matinală) şifonată de'o cafea cu zahăr ars, 2 – 3 ţigări şi de cutele ridurilor te'aşteaptă docil p'un umeraş cu gât lung precum al tău.
Până când soarele o să'ţi despice surâsul din ploape, o să caut locul retras din mine unde să'nvăţ să urlu căci oraşul mi'a ferit glasul de răguşeală, ieri fiind invidios pe cer când şi'a scuturat primele tunete, primitive (cu barbă deasă) şi m'a cuprins nostalgia că dând să mă bărbieresc am ciuntit tot ce reuşisem să adun în decursul a câtorva zile în care nu eram venetic universului tău. Liniştea mea va face mătănii, tăvălită prin cioburile unui pahar, căscat, ce'o să zacă inert pe racla unui copac şi tu o să miroşi a brad.
La răsărit, buimac, o să'mi prind mâna dreaptă în menghină pentru'a stoarce câţiva stropi de vin roşu demisec din degetul mic şi tu o să'l deguşti spunând că pasiunea mea s'a acrit, dar mereu unghiile tăiate din carne sunt de vină, că doar ştiu că nu'ţi plac mâinile mele făcute'n sânge.

Fast food

Vântul m'adia spre ea, mândră în halatul alb – nădușită de uleiul încins, se gătea mocnit pentru alții; a băgat de seamă c'am rămas pironit în drum şi m'a'ntrebat manierat ce poftesc.
– Sânii tăi, am şovăit eu muşcându'mi buza de jos...
– Să fie aici sau la pachet?! spuse ea dezinvolt.
Mi'am simţit raţiunea infirmă, gura asanată...bâlbâit – privind umil tejgheaua, am bombănit ceva, din care s'a'nţeles doar un ''aici'' tremurat. Ea: o prezență feminină încântătoare, cam pe la 35 de ani (încă mai fiind claxonată de şoferi la trecerea de pietoni); am realizat apoi, subit, că și vârsta înaintată poate fi atrăgătoare!
– Cu de toate?! Mă'ntreabă ea amical.
– Doar fără sosuri, ceapă (împleticindu'mă'n cuvinte) ş'alte ornamente dispensabile poftei mele; doar pieptul tău bine rumenit – făr'a fi suculent.
Nu s'a arătat uimită de solicitarea mea, ba mai mult, înşfăcă un cuţit şi c'o mişcare ageră îşi decupă pe rând sânii. I'a aruncat pe grătarul înteţit de zeama cleioasă, ce se furişa afară din ei, cu acţiuni precise îi dădu de'a dura şi sfârâiala scoase un fum adânc cu parfum de răşină. S'au perpelit imediat în văpaia potenţată de ardoarea cu care salivam şi le'am zărit conturul rotund, zăcând în mărimea palmelor; fără a'mi îngrădi instinctul de canibal flămând, le'am devorat gustul proaspăt.
– Ai fi amabilă să'mi împrumuţi şorţul tău pe post de şerveţel?! Râgâi eu cuvintele cu miros de nou'născut...
– Să'ţi fie de bine, replică ea pe un ton matern, întinzându'mi un scutec.

Salariata – pentru Corina

Mi'ai dărui sânii din cupele sutienului ca pe două porţii de'ngheţată cu sfârcuri de migdală, mi'ai răsfoi straturile de piele (până la carne) cu briciul adăpostit de tocul buzelor tale – când roşul picăturilor de vin şi sânge ar urla în mine'a disperare (ca o ploaie de'asfinţit) tocmai mie care's o sumedenie de remuşcări păstrate într'o cutie cu jucării îmbătrânite (vegheate d'un ceas ce'şi sărută limbile de timp uscate)...toate astea doar pentru a fi muza mea cu carte de muncă?!

Miresme

Ce miros emană sufletul meu?! Delicat de scorţişoară ca prăjiturile din pruncie ce se rotunjeaua, în cuptor – sub ochii mei, dumicate de ploape?! Uscat ca al florilor, veştejide, ce'aşteaptă vântul să le măture petalele pe un făraş de vreascuri?! Sfios precum primul sărut furişat, pe buze, de zâmbetul tău?! Ca truda asudată a deflorării?! Zvântat de mahmureala dimineţii unui şpriţ cu rouă?! Graţios ca cel din urmă zbor de fluture, împovărat de timp?! Îndesat ca şi ceaţa timpurie ce'atârnă pe trotuarul îmbâcsit de tălpi?! Copleşitor precum ultimul rămas bun silabisit cu mâna stângă poticnită'n buzunar?! Ca aroma florilor de castani prin care suie tabacul cu iz de ruj într'o scrumieră de regrete, captivă perdelei de fum?! Imaculat ca cel mai alb strai al primilor fulgi căzuţi pe sprâncenele grizonate ale bunicului?! Fad ca al smochinelor zbârcite, evadate de la azil, purtate de cearcăne în dimineţi de incertitudine ce privesc cruciş?! Înţepător precum mirosul de bere trăzvită la ore matinale?! Ca mâna mea care'i ca tine?! Degetul mic ca şi nasul tău în vânt, buzele conturate ca cel mare (opozabil - la sărutări) cel mijlociu precum limba'ţi umezită de saliva mea, arătătorul şi inelarul ca sânii tăi înmuguriţi, iar unghiile ca şi ochii ce se fardează în oglindirea ojei?!
Sufletul meu nu mai are miros, demult, l'am rătăcit într'o parfumerie printre zeci de sticluţe cu esenţe încântătoare, totuşi sunt convins că dacă ar mai căpăta vreun iz (din grădina de arome – adulmecată) ar fi doar cel al miresmei tale!

Miraj

Oamenii din jurul meu sunt ca nişte oglinzi în care mă privesc; prin ei îmi disting calităţile, îmi ascund timid defectele. Unii sunt de formă ovală din lemn scump tratat cu migală, iar alţii de contur mic – pătrat, din arbori vârstnici cu vopseaua sărită pe la colţuri. Mi se'nfăţişează atârnaţi pe zid sau se sprijină infirmi de'o proteză pe un birou prăfuit; sunt ciclopi cu gene încovoiate şi sprâncene pensate de vânt, iar al lor suflet este mereu boit de culoarea irisului. Ador să mă privesc în oglinzile ce dorm în poşetele fetelor, ce'apoi sunt căscate de la jumătate pentru a se farda în ele; mă faşcinează ritualul machiajului lor deşi pentru ele reprezintă doar un gest uzual.
Să mă zăresc în ochii unui orb ar fi ca atunci când m'aş privi într'o oglindă spartă ale cărei fragmente au fost măturate meticulos şi'a rămas o ramă veche ce mai adăposteşte doar o coală icterică; hăul nu reflectă decât frisoanele din obscur, norii ce'nghit luna, pământul scormonit în care se vâră moartea prefăcută'n vierme. Sticla de vin spartă m'a ferit mereu de realitate, furişat sub strabismul cioburilor roşii întinse pe covor, m'am lipsit de echilibru. Mi'am căutat neîncetat oglindirea între alte ploape dar clipitul lor m'a alungat, poposind gol sub ploaia unei lacrimi.
Mâine când am să mor, negreşit, să înveliţi toate oglinzile cu pânză galbenă – acoperindu'vă ochii cu palmele.

Bufonul

Copilărie, carnaval (pocit de amintiri înghesuite) tras de scărţâitul unui carusel cu mârţoage şchioape înhămate la prezent iar eu monarh călare pe'o gloabă neagră cu hamuri de elastic. Tu mă'ntâmpini zâmbind fin, îţi şterpelesc sânii - două fire de păr şi îi înalţ plimbându'mă printre baloane ce pocnesc succesiv, apoi îmi despăturesc pumnul şi las vântul să'i cârmească departe.
Jucăriile de pluş năpârlesc, căpiate, îşi smulg urechile şi cozile hrănind cu ele câinii vagabonzi, plimbaţi d'un clovn ce mă imploră pentr'un şiret să spânzure de gâtul unei păpuşi (o idilă mai veche). Răpesc câţiva copii, captivi în lanţuri se'nvârt şi râd ca un alienat îngrijindu'le rănile cu vată pe băţ.
Cerşetori jerpeliţi se rotesc în tiribombe coclite ţipând cât îi ţine gura: ''fiareee vechi, fiareee lom''. Îi asmut să arunce cu acadele colorate ţipător în carele alegorice ce se perindă agasant prin ţărâna afânată, iar eu ca un caraghios pus pe harţă mă urc (ca pe papainoage) pe două sticle de vin şi clătinându'mă fac bazaconii pensionarilor cu odor de naftalină.
''Bun venit la bâlciul grotesc al menirii mele depravate, ridicat pe măşti de circar, intraţi în tunelul groazei (al operei mele) pavat de scrieri odioase. Primiţi un tur complet al ororilor cu trenuleţul ruginit ce'o să deraieze hazliu într'o pubelă sub prezicerea unei ursitoare cherchelite şi dacă v'am părut îndeajuns de ridicol vă mai aştept şi mâine, că doar nu mă pot măscări fără caricaturile de pe chipul vostru.''

Promenadă

Preferam un răspuns în schimbul tăcerii catifelate şi'al frământărilor ce m'au încătuşat în presupuneri ce'ncercau a dibui sensul fiecărei slove pe care tu ai brodit'o astfel încât fantezia mea să nutrească mici fire de iarbă, unde la căpătâiul lor să'mi servesc gândurile întinse ca la picnic, pe serveţele nazale.
M'am dichisit azi cu parfum şi tot ce era necesar pentr'o ieşire din casă, iniţial din comoditate nu voiam să golesc camera din imersia mea otrăvită dar deficitul veninului mă poftea afară; mi'am cumpărat şi o cutie de bomboane care bănuiesc că ar fi pe gustul tău, nu sunt cu răvaş, dar nu'ţi face griji c'o să mă preocupe aspectul. Nu am deschis'o, am s'o fac îndată ce gustul amar al scrierii mi se va impregna pe degete şi instinctiv o să mă frec la ochi căutând dulceaţa ta de pe vârful linguriţei cu care serveşti desertul; poţi umezi şerbetul în două lacrimi d'ale mele, ţi le'am lăsat ghemuite sub o frunză uscată.
Cerul cară silnic câţiva nori şifonaţi, o să'ţi mărturisesc un secret, eu i'am scos din buzunarul drept şi i'am azvârlit pentru a'i mâna să te salute - îi păstram acolo pentru zile negre. Mi'au promis c'o să convingă şi câteva frunze gătite somptuos să facă reverenţe îndrumate de'o pală de vânt; tu să mă anunţi negreşit dacă te'au întâmpinat manierat, zilele astea, într'o joi să zicem. Pe drum o floare m'a muşcat de mână, cu două petale m'a strâns impulsiv, mi'a crestat palma cu unghiile ei de spinii şi noroc că m'am retras rapid (intuind) că smintita sinucigaşă s'ar smulge şi din pământ pentru insulta pricinuită; în apărarea mea, n'am făcut altceva decât să m'opresc şi să'i povestesc despre tine...dar nu este o calamitate, am ş'aşa o mulţime de răni necicatrizate pe care zilnic mi le pansez cu obrazul tău.

Isprave casnice

Rufele făc tumbe în maşina de spălat, se'mbrăţişează afectuos, dănţuiesc schimbând (fără ranchiună) partenerii, înoată sincronizat bras, execută scufundări după scame; par fericite, neobosite de sumedenia preocupările restrânse al spaţiului claustrofobic. Le port pică dar le'aş privi cu orele, două mai exact – cât durează programul lor de ''joacă'' ş'apoi parcă le şi văd implorându'mă umede pentru înc'o tură. Nu pot să fiu părtinitor, n'au nicio şansă să mă zăpăcească mai ales (azi) după ce'n prealabil mi'ai spus că posed capacitatea să nu uit; nu consider asta o virtute, m'ar mulţumi mai degrabă ca'n fiecare dimineaţă să mă trezesc secat de amintiri sau măcar o singură dată, doar pentru a'mi satisface curiozitatea dacă din întâmplare dând, iar, peste chipul tău mi'ar mai sfâşia mădularele sălbatic. În condiţiile curente închin un pahar ţie, insomie parfumată de şederea nopţii între palmele aşternutului meu mototolit, cu ochii pironiţi spre etajeră – acolo unde te'am aşezat ultima oară înainte să'ncerc s'adorm, ca pe'o veioză de veghe pălită de priveghi.
Aşa c'alesele mele veşminte mortuare ar face bine să'şi tempereze firea neastâmpărată c'o să le schilodesc (ca un satrap) pe sârme, s'atârne'nchinuri pentru ştrengăriile lor, dar am să mă tolănesc şi eu alături de ele, întinşi la uscat s'aşteptăm apoi ca apretaţi să fim conduşi afară'n văitături, iar babele de la bloc să spună că am murit de inimă rea...

Impresii de voiaj

M'am întors în oraşul atrofiat ca şi raftul camerei mele de la parter pe care atârna povara armăturii anevoioase de metal; aleea m'a'ntâmpinat cu'n gust acru şi m'am gândit că probabil a sosit perioada în care se'arunca varza.
Zăduful ofilit al sticlelor m'a tot ademenit zdravăn spre acelaşi coşciug al pomului pe care am trândăvit, potenţat de impulsul faptului că ţi'ai tăinuit vocea de urechea mea îmbrăcată neglijent de'o cochilie, pe care am moţăit (probabil) cu gândul să târăsc sunetul mării în parc; dacă tu capul ţi'l vei pleca şi părul o să ţi se desfacă peste umărul meu sunt convins că o să'l auzi şi chiar mai mult de'atât, dacă închizi ochii: vântul ce mi'a adiat ţesătura hainelor, glasul pescăruşilor ce se strigau sub soare, nisipul plesnind sub talpa mea sau valurile ce'ntindeau unghii dantelate ca să m'agaţe de picioare.
În duiumul de trupuri descompuse pe plajă am rămas fidel conceptului tău pe care l'am înălţat himeric din nisipul, zvântat, purtat în buzunarele de la piept ce se tot clintea dintr'unu într'altu ca într'o clepsidră. În fiecare dimineaţă urmăream pescarii ancorând, privind curios dacă nu cumva vreun căluţ de mare ţinea'n gură vreo şuviţă de sirenă ce mirosea precum părul tău, graţios, ca al păpuşilor din copilărie.
Restul gândurilor mi'au fost tocate mărunt de cleştii unui crab ce'a profitat de amnezia mea, dar fără îndoială am ştiut mereu că'n tot acest timp te păstram prudent între ploape, lăcrimând la fiecare răsărit.

Logodnă

Azi n'am să mă bucur de soare sau să mă plimb prin oraș, cu câteva monede zornăind prin buzunar, o să m'așez ghemuit în râpa detașării ascultând fluierul șuierat de stânci. Ca de multe ori o să mă ispitesc (iar) cu gândul sinuciderii, orchestrat de uneltele convingerii ce mă slujesc foșnind. Mă obsedează intenția unui suicid plănuit obsesiv, nu morțile vulgare, ce lasă mizerie'n urmă...un deces clădit pe aripile tăcerii, o pace interioară ce mă'ndeamnă la sforăit. Am alungat goana norilor ținând draperiile coborâte, nu voiam să asiste la mârșăvia mea premeditată; mirosul părului tău și florile de cireș purtate pe pomeți mi'au mai acordat o șansă, pe care am cheltuit'o vicios ca pe ultimii bani prăpădiți pe băutură...evadarea umblă pe așa de multe cărări încât doar două picioare nu mă pot purta pe toate. Dimineață ți'am sărutat buzele ce zăceau lepădate în ceașca de cafea, tăinuite de zațul gros, le'am pipăit pe furiş (ca pe un trup de soră) le'am mirosit roșul viu în grabă, ca atunci când ți'ascundeai ochii după zăbrele, genele în adâncimea mării, parfumul după mireasma florilor și dragostea în bârlogul negării.
O să las curat după mine, promit! La ce bun să fac gunoi?! Ordonat în mișcări prin albul transparent al ochilor mei strabici...găzduiți de ploapele ce n'atârnă magnetic, eu, doar o palidă stafie a cărei insomnie ține liniștea deocheată. Demonii noștrii domesticiți nu sunt mioare, oricând se abat de la obediența silită...sunt clipe'n care lanțurile se preling în gheare, din scalpuri se'nalță coarne și provoacă răni adânci ce bocesc hemoragic...sunt clipe în care umeazeala curge'n aer, pliscurile pescărușilor mușcă marea, valurile zgârie nisipul cu unghii de scoici și mai sunt clipe în care munții își pleacă piscurile pentru a soarbe roua cu miros de doagă, împrăștiată dintr'o gură de sticlă în care al tău inelar nu s'a nimerit ca dop.

Măcelarul

Lumina chircită se amplifica în tăişul lunecos al cuţitului...mânerul umed, de lemn, părea că se mulează în strânsoarea mâinii mele ce'l flutura despicând aerul împovărat. Am lăsat lama argintie să lingă pielea ei vânătă şi'un spic de sânge a izvorât greoi ca dintr'un sol sterp. Un miros rânced-jilav a încălzit temperatura scăzută a mesei de metal...cuţitul s'a afundat până la dispariţie în piciorul ce l'a'nghiţit flămând, amputându'i gura rece; se căţăra în sus pe pulpă în sunetul oaselor zdrobite, fracturând liniştea ca o teacă pentru lama ce despica şoldul, arcuit de durere. A smuls trandafirul cu petale ofilite, pe la capete, dintre picioarele ce'l adăposteau ocrotitor ca un gradinar dibaci şi'o sevă lipicioasă s'a scurs din rădăcină, amestecâdu'se cu cheagurile de sânge coagulat.
„Să nu temi, iubito!” i'am scrijelit pe piept cu limba pumnalului...”eu îţi ador ţeapănul trup, răcoarea şi vântul ce se zbenguie prin tine; freamătul venelor sistat în destinul sleit de frisoanele tale”. În noaptea compusă posac de greieri mi'am plecat capul în perna unde i'am înghesuit infam sânii şi decupându'i urechea am aranjat'o pe note într'o partitură veche ce'avea să cânte nemurirea rozei sale plantate în ghiveciul de la geam. Cu ai săi ochi am pictat un tablou ce'i reda tortura iar din unghii mi'am făurit un stilet cu care să mă sinucid când părul ei va fi purtat pe aripi de corbi.
Tăcerea avea cuib în ea, pitită la subraţ...îşi arăta râtul de drac când căutam să domesticesc făptura despicată. În hălci de carne lăbărţate te'ai întrebat tu, oare, de ce năpasta tăioasă te'a râvnit?!...iubito, nu despera, la abator carnea nu are nume!

Fotograful nopţii

Te'am cunoscut'o ieri (pe seară) într'un album cu fotografii...ochii ţi se asortau uimitor cu umărul gol, iar zâmbetul înrămat între buze îmi spunea parcă: „ai nevoie de aripi pentru a fi fericit”. N'am putut să nu remarc rochia lungă ce'ţi atingea delicat sânii într'o manieră necunoscută mie. Stăteai lungită, privind albastrul cerului ca şi cum i'ai fi înţeles amărăciunea, în timp ce iarba adâncă îţi mângâia spatele. Străbăteam ipostazele chipului expus glacial pe hărtia lucioasă şi părea un curcubeu ce'mi nuanţa irisul, dar în cufărul gurii tale...nestemata tăinuită în pustiu mă tortura sever.
Te'am aşezat în buzunarul de la piept, la braţ ne'am plimbat prin pădure şi ţi'am povestit cum parcurile suferă sintetic şi nu îmbie la rătăcire, mâhnite precum o floare în glastră al cărui pumn de pământ nu'i prieşte nici măcar ca mormânt. Eram convins c'aveai să'mi dai crezare, fiindcă ochii tăi cuprindeau natura neprihănită unde rozele nu'şi încovoaie spatele cerşind lumina prin perdeaua ferestrei. Frunzele – pecete pe pământul greu, cuvântau înaintea paşilor noştrii despre cum orele au încetat numerotarea pe cadranul ceasului...se opriseră silnic să asculte armonia nopţii dirijată dintr'un copac de'o bufniţă. „Să nu te temi (i'am spus) de întunericul pădurii, bezna pare atroce doar privită din spatele lumânării, altminteri este tihnită ca o floare ce se ofileşte!” iar atunci în strânsoare de corset a mâinii mele, frumuseţea ta mi'a despicat în palmă o rană, ca un mac pe care să ţi'l prind după ureche – la presat.
Am ajuns, apoi, acasă – şi după ce'am restituit sublimul portret albumului foto, în lenjeria patului (lâng'a mea pernă) am surprins o floare de mac dormind...am curăţat'o suav de petale, după care te'am sărutat de noapte bună.

Muzei mele (stranii)

Un pahar de otravă lins cu sete, precum zâmbetul de pe ale tale buze, ochii negrii ca norii ce povestesc furtuna scrisă pe obrajii tăi cu rimelul întins - toate deţin un strop din intensitatea firii tale de cascadă ce se azvârle slobod printre stâncile patimilor mele. Oh tu frumuseţe! tinereţe modelată în beţia simţurilor oculte, sacrificiu satanic în carne de fecioară, vrere deşucheată în liniştea primitivă din noaptea suicidului meu plâns nevralgic de scoarţa copacilor.
Purulenţa rănilor mele stârnite, declinul acoperit de părul tău mistuitor (de un negru incandeşcent) îmi devorează letargia bahică, nădăjduind că'mi vei cerceta ocna imersă în salinitatea Mării Moarte. Tu suverana ochilor mei catatonici şi roaba coruptă a plăcerilor mânjite, pe aşternutul paginilor brodate de peniţa - ce'mi vaită menirea, astâmpără haosul imanent ce'mi râncezeşte raţiunea.
În taina ploii de vedenii adulmec p'ale tale poze, vraja nopţii boită în rochie albă de'nmormântare, funebru râs crispându'ţi gura, iar eu la căpătâiul ei veghez ninsoarea. Difuz în beznă, te revăd mai mândră, mai frumoasă...nărav în ruinele leşului captiv gândurilor mele. Damnat sub sânul tău voi sfâşia trupul incinerat de voluptate (bestie aţâţată) voi aştepta în tăcerea sfioasă ca trupul putred s'adăpostească matern viermi bălai pe care meticulos să'i îngrijesc.
În negura cu dantelă de păianjen tu eşti văduvă în tihna mea maladivă.

Plaja

Picta marea cu pensula genelor lungi când ochii ei au plecat, purtaţi pe spate de crustacee pe nisipul trupului palid unde o algă se plictisise să lenevească blegită - răpusă de candoarea unei perle ce se gudura sub soare într'o gură de scoică.
Mă'ncălţam cu sideful măcinat, cotrobăind - cu furnicături în talpă, nisipul ce'nvelea clepsidra într'o pudră ofilită, simţindu'mă un afluent de lacrimi pentru oceanul ei depresiv. Valurile se turnau în cupele palmelor mele şi'am gustat cu ofilirea buzelor aroma de corali naufragiaţi pe un mal pustiu. O aşteptam mireasă, în rochie cu volane de meduză, dar s'a retras ca refluxul în adânc amplificând întunericul cu ochii ei lăuntrici. Veştmântul trupului de sirenă a rămas agăţat în stabilopozi şi'n stele de mare ce'ntideau vaste plase de pescari pe la colţuri. Un castel de nisip asediat şi deshidratat de pârjolul soarelui părea că nu'mi mai poate găzdui aşteptarea; pe drum mi'am plecat urechea căutându'i vocea în cochilia unui melc dar ecoul astupat al mării o tăinuia, am valsat solemn cu vântul şi'n foiala gleznelor umede, apele îmi păreau tot mai tulburi de când a părăsit uscatul şi'mi doream să mă plimb iarăşi cu ea la igrasioasa subsuoră, adăpostindu'ne în noapte sub o luntre eşuată prin care să'i arăt luna mai măruntă decât ai săi ochii.
Nu mai puteam îndura traiul ei marin şi trupul meu zvântat cu pielea congestionată. Am început să mă scufund, privind nemărginirea albastră cu pupilele impregnate de salinitatea usturătoare a mării; fiecare gât de apă îmi părea tot mai greu de absorbit: nu'mi era teamă de înec, de galoanele ce aveau să mă buhăiască sau de cleştii crabilor ce urmau să'mi ciugulească trupul cianotic...eram convins de jertfă şi m'am afundat spre genune scriindu'i cu spuma valurilor aceste rânduri pe o plajă copertată.