Copilărie, carnaval (pocit de amintiri înghesuite) tras de scărţâitul unui carusel cu mârţoage şchioape înhămate la prezent iar eu monarh călare pe'o gloabă neagră cu hamuri de elastic. Tu mă'ntâmpini zâmbind fin, îţi şterpelesc sânii - două fire de păr şi îi înalţ plimbându'mă printre baloane ce pocnesc succesiv, apoi îmi despăturesc pumnul şi las vântul să'i cârmească departe.
Jucăriile de pluş năpârlesc, căpiate, îşi smulg urechile şi cozile hrănind cu ele câinii vagabonzi, plimbaţi d'un clovn ce mă imploră pentr'un şiret să spânzure de gâtul unei păpuşi (o idilă mai veche). Răpesc câţiva copii, captivi în lanţuri se'nvârt şi râd ca un alienat îngrijindu'le rănile cu vată pe băţ.
Cerşetori jerpeliţi se rotesc în tiribombe coclite ţipând cât îi ţine gura: ''fiareee vechi, fiareee lom''. Îi asmut să arunce cu acadele colorate ţipător în carele alegorice ce se perindă agasant prin ţărâna afânată, iar eu ca un caraghios pus pe harţă mă urc (ca pe papainoage) pe două sticle de vin şi clătinându'mă fac bazaconii pensionarilor cu odor de naftalină.
''Bun venit la bâlciul grotesc al menirii mele depravate, ridicat pe măşti de circar, intraţi în tunelul groazei (al operei mele) pavat de scrieri odioase. Primiţi un tur complet al ororilor cu trenuleţul ruginit ce'o să deraieze hazliu într'o pubelă sub prezicerea unei ursitoare cherchelite şi dacă v'am părut îndeajuns de ridicol vă mai aştept şi mâine, că doar nu mă pot măscări fără caricaturile de pe chipul vostru.''
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu