Paianjenul

Intr’o dimineata cand m’am trezit, am zarit la capu patului o mare panza de paianjen. Trecuse ceva timp de cand nu mai facusem curat dar s’asa era pentru prima oara cand o vedeam, semn ca fusese faurita in acea noapte. Statea prinsa intr’un colt, parca levita – nici nu se observau legaturile care o tineau prinsa. Am suflat usor spre ea si’a’nceput sa onduleze ca niste bucle, de fecioara, pieptanate alene. Am fost tare fascinat de ea pana’n momentul cand am realizat ca doar o singura insecta poate face asa ceva: “Paianjenul…uraaaata specie!” (mi’am zis trecandu’ma deja un fior de scarba). Buimacit dupa somn am inceput sa caut impostoru, nu mi’a fost dat sa’l gasesc des’am fost destul de minutios. M’am gandit ca e mult mai bine ca n’am dat ochii cu el, avand in vedere ca posedand mai multi poate nu faceam fata; m’am amuzat putin dupa care am revenit la puerila joaca “de’a Eol” continuand s’o lovesc lin cu pale de expiratie. Frageda indeletnicire matinala mi’a fost alungat de sora mea care a intrat in camera sa ma’nstinteze ca pleaca la munca. A observat si ea, desigur, paienjenisul de langa pat si m’a taxat imediat malitios: “Stai toata ziua inchis in camera dar n’ai pune mana p’o matura, o sa faci viermi pana la urma.” Auzind acestea am bombanit ceva care sa sune a un lucru afirmativ, prefacandu’ma ca inca nu m’am trezit bine, nu d’altceva dar stiam ca avea daru sa exagereze si sa ridice la rang de catastrofa mondiala orice lucru cat de mic. Dupa ceva mai mult timp, in care am lenevit (poate chiar am mai atipit putin – nu stiu exact), m’am ridicat din pat aproape de amiaza. In decursul zilei petrecute la birou am tot aruncat constant priviri spre coltul ce gazduia musafirul cu opt picoare dar nu l’am zarit nici macar o singura data pana s’a’nserat. Bagandu’ma in pat am incetat sa fac pe detectivul si m’am multumit doar sa mai fac vant panzei de vreo doua ori.
Deja trecusera zile bune de cand imparteam camera cu panza de paianjen. Insecta din increngatura artropodelor (printre putinele lucruri pe care le mai stiam de la biologie, poate si din cauza fobiei mele) nu pasise la lumina in tot acest interval, nici nu eram sigur daca era pitulata pe undeva, plecase sau chiar murise. Acest din urma gand era totusi naruit de multimea de tantari si muste care atarnau in plasa cenusie. Traiam in acelasi loc menajandu’ne reciproc de emotia primei intalniri, impartind cele 24 de ore astfel: ziua imi apartinea in totalitate mie, iar noaptea cand dormeam oaspetele meu se putea bucura de privilegiul temporar de gazda pe care i’l acordam. Intr’una din seri cand nu eram cuprins de oboseala mi’a venit in minte un plan de a pandi creatura. Presupunand ca aceasta ma urmarea din vreun unghier, asteptand sa pun capul pe perna, m’am prefacut ca dorm dar de data aceasta cu privirea orientata spre panza. Am stat nemiscat minute bune dupa care mi’am despreunat pe furis ploapele si mare mi’a fost uluiala cand am zarit un paianjen care tocmai isi savura cina. Lighioana cu picioroangele sale indoite la mijloc era destul de slabanoaga, doar corpul oval ca un mugur (aparut timpuriu) o facea sa para ceva mai zdravana. Prinsese puternic cu membrele sale paroase un biet tantar, pe care atintindu’l cu sumedenia de ochi ii curma viata. Am tasnit din pat aprinzand lampa si’am strigat spre acesta: “Al meu esti amaratule!” Intimidat mai degraba de lumina decat de tipatul meu razboinic, paianjenul isi abandona masa si se retrase intr’un colt; nescapandu’l din ochi nicio secunda i’am observat ascunzatoarea napustindu’ma spre ea cu’n papuc in mana. Neavand unde sa mai fuga dihania incepu brusc sa vorbeasca: “Te rog nu ma omora…cu ce oare ti’am gresit?! Impart de cateva zile incaperea cu tine si doar in seara asta, din ambitia ta pur omeneasca, ai tinut mortis sa’ti satisfaci curiozitatea in legatura cu mine. Eu am fost cat se poate de discret si te’am crutat de imaginea mea neplacuta pe care eram sigur ca o vei dispretui; ne putem preface ca aceasta intalnire tulburatoare (caci se citeste asta pe chipul tau) n’a avut loc, cu promisiunea ca n’ai sa ma mai zaresti – asta desigur daca te vei lipsi de veleitatea de’a repeta patania d’acum si mai mult decat atat ma voi ocupa in continuare de problema diverselor insecte zburatoare.” Pur si simplu am ramas socat de cat adevar putea sa graiasca o fiinta pe care natura ezitase s’o’nzestreze adecvat. Pana la urma asa si era…eu o zgandarisem din trufia mea de fiinta superioara, nu m’am putut multumi cu micul favor nesolicitat de care profitam in urma unei pretinse relatii de simbioza. “Imi cer scuze, m’am comportat deplasat avand in vedere ca mai sunt si gazda (daca acest termen se aplica si’n cazul nostru).” Privind mai d’aproape am constatat ca mica jiganie nu era chiar atat de monstruoasa pe cat mintea mea’i cladise o imagine infioratoare. Intreband paianjenul cum a ajuns in camera mea acesta mi’a zis: “Aici m’am nascut…dar pe’ai mei parinti nu i’am cunoscut, oricum in ceea ce priveste lumea noastra relatiile de rudenie sunt uitate in urmatoarea clipa a procreerii – ar fi si usor de’nteles tinand cont de numar mare de creaturi la care dau nastere; mi’am cunoscut doar niste frati (daca’i pot numi asa) care s’au aventurat sub vreo matura platind cu viata escapada lor sau daca au fost mai norocosi poate s’au instalat prin alte colturi ale casei…tu tre’ sa stii mai bine acest lucru.” I’am spus ca nu prea agreez sa parasesc perimetru camerei mele decat daca’s constrans de anumiti factori, apoi l’am intrebat daca are vreun nume ca tot nu gaseam un apelativ adecvat dialogului nostru. “Nu, nu am...iti dai seama ca n’a avut cine sa preocupe d’acest aspect, oricum imi poti spune – paianjene – ca tot am remarcat ca eviti sa mi te adresezi.” Am stat pana tarziu la taclale schimband impresii despre lucrurile obisnuite din existenta fiecaruia; mi’a povestit cum se hraneste el (putin scarbos raportand la metoda oamenilor), cum isi tese panza si cat de enervant este ca aceasta se tot lipeste de picioruse la fiecare pas si ca desi are multi ochi nu are un vaz extraordinar de bun. In schimb eu i’am povestit despre diferitele specii de paianjeni care mai traiesc aratandu’i chiar poze dintr’un atlas biologic. Am fost putin surprins de faptu ca n’avea habar si de celelalte surate dar mi’a spus ca nu era ceva aprioric si ca universal sau era oarecum limitat. A fost placut impresionat cand am dat peste imagini cu tarantule mai ales dupa ce le’am raportat marimea aratandu’i palma mea. La paianjenii cu cruce, lucrurile au stat putin altfel…poreclindu’i “satanisti” si dupa ce i’am rezumat definitia ne’am amuzat ceva timp pe seama lor.
Era aproape dimineata si oboseala isi spunea cuvantul, asta nu pot spune si despre noul meu prieten care parea destul de vioi…l’am intrebat daca’l mai pot vedea si cand ma trezesc dar mi’a zis ca ar fi mai indicat sa ne vedem doar dupa lasarea intunericului. Ne’am gandit si la o metoda prin care sa’l chem: trebuia sa suflu incet de doua ori in panza ca atunci cand ma jucam cu dansa. Stabilit ce si cum nu mi’a ramas altceva decat sa ma culc. In zilele ce aveau sa vina m’am intalnit in fiecare seara cu micul meu amic culcandu’ma de fiecare data la fel de tarziu; pot spune ca’n tot acea perioada mi’am neglijat putin munca mea la un nou roman dar asta nu m’a deranjat prea mult gandindu’ma ca s’asa n’aveam inca o editura unde sa’l public. Paianjenul parea dornic sa’nvete multe lucruri noi (fiind si’un bun ascultator care sorbea litera cu litera din ce spuneam) iar eu incercam sa’mi dau cat mai mult silinta. Totul a decurs normal pana’n fatala zi cand, nervoasa din cale’afara, sora mea a intrat iar la mine’n camera (lucru pe care nu’l mai facuse des in ultima perioada): “Ha oare de ce nu ma mira ca e la fel de murdar ca ultima data cand am venit!” Sincer nici nu era cine stie ce dezastru…in’afara de panza de paianjen care statea la loc de cinste intr’un colt si o dara fina de praf n’avea ce sa’ti inspire ca era o’ncapere neingrijita (pana si hainele erau aranjate in dulap). La fel de manioasa isi continua discursul autoritar: “Maine e zi de curatenie…o sa vina o femeie pe care am facut’o atenta, inadins, sa inceapa cu camera ta!” Auzind acestea primu gand mi’a fugit la bietul paianjen care avea sa fie aspirat daca nu faceam ceva. “As putea sa fac eu curat in camera mea, ba chiar in toata acasa…am face si ceva economie printre altele” (spun eu incercand sa par entuziasmat de mana de ajutor pe care vroiam s’o ofer pentru a’mi salva prietenul). “Am trait s’o aud si p’asta” (zise ea) “de cand te’ai mutat aici n’ai fost in stare sa faci altceva decat sa bei, sa scrii prostii si sa dormi…nici nu discut!” (iesi din camera trantind cu putere usa). Ce’mi ramanea de facut…sa ma duc sa’i spun ca fratele ei – trantor care nu face nimic toata ziua nimic (definitia ei despre mine) – mai nou vorbeste si cu un paianjen care s’acesta vorbeste deasemenea?! Cu siguranta nu, m’ar fi crezut si nebun pe deasupra si mai mult ca sigur as fi capatat si’un loc pe la vreun ospiciu. O ultima solutie, disperata, era s’anunt victima colaterala; am asteptat framantat pana la zenit si folosindu’ma de metoda noastra l’am chemat. “Tre’ sa vorbim ceva serios” (ii spun eu cu juma’ de gura) “sora mea a chemat maine dimineata o femeie care sa faca ordine...stii ce inseamna asta, da?!” Desi vorbeam p’un ton destul de mohorat paianjenul nu s’a aratat deloc panicat. “Da inteleg…daca asa a decis, banuiesc ca ar fi deplasat sa’ncerc sa ma opun.” Cuvintele rostite de el m’au tulburat si mai mult: “Cum poti fi asa?! Normal ca o sa gasim o solutie care sa’ti crute soarta, d’asta am tinut si mortis sa vorbim…maine la prima ora te voi duce in alta camera pana termina curatenia!” Auzind acestea am remarcat cum insecta s’a posomorat putin. “Aah ar fi o insa o problema (asa e am uitat sa’ti spun) vezi tu paianjenii (mai ales cei din specia mea) de cand se nasc isi fac doar o panza, asa ca daca le este distrusa inevitabil o sa piara – chiar dac’ar incerca sa teasa alta n’ar fi atat de rezistenta si n’ar mai fi capabila sa retina alte insecte, asa ca n’ar face nimic mai mult decat sa’si prelungeasca suferinta.” Era intradevar trist ce auzeam si’n disperarea data situatiei m’am oferit chiar sa’i prind personal muste, tantari si ce mai consuma el, dar m’a refuzat (prieteneste dar in acelasi timp categoric) spunandu’mi ca oferindu’i aceste lucruri notiunea de paianjen cu care se nascuse…disparea; panza reprezenta existenta lor, fara ea echilibrul natural se destrama, nu se putea inmulti sau hrani. “Esti sigur de asta?! (l’am intrebat eu) “daca te razgandesti…” Ezita cateva zeci de secunde dupa care spuse: “Da…apreciez gestul tau si tot ce’ai facut pentru mine, dar intelege ca asa tre’ sa fie; eu unu ma pot numi chiar un paianjen norocos ca am trait atat, il alte cazuri altii din specia mea pier mai repede.” Am considerat ca e momentul sa ne luam adio fara alte cuvinte in plus…in acea seara m’am bagat in pat mult mai devreme decat de obicei dar am adormit la fel de tarziu ca’n serile pe care le petreceam cu insecta.
Dimineata m’am trezit (de fapt am fost trezit de femeia responsabila cu “dezinfectarea”) care m’a rugat politicos sa parasesc incinta; ridicandu’ma anevoios din pat, i’am facut un ultim vant panzei (inainte de tornada ce avea sa fie declansata de aspirator) si mi’a parut ca s’a miscat mai greoi ca niciodata. Pe micul paianjen am ezitat sa’l mai caut cu privirea, era ca si cum as fi asistat la executia unui drag prieten, fapt ce mi’a parut greu de tolerat; nici imprejurimile apartamentului nu le’am putut indura…am iesit pe usa condus de uruitul aspiratorului. Am zabovit pana tarziu p’afara. Intorcandu’ma acasa ceva parca ma’mpiedica sa ma’ntorc in camera mea, atat de draga altadata; am deschis sfios usa, c’un scartait subtire…era intradevar o curatenie cu care greu ma puteam impaca poate si din cauza c’o vedeam ca p’un val fin de matase ce’acoperea victima unei crime oribile – si camera mea nimic altceva decat o masa de tortura. M’am asezat la birou, pierdut in ganduri, si’am inceput sa scriu o povestire (un omagiu) despre micul paianjen, convins ca ascunzandu’ma strasnic in spatele unei proze fantastice nu voi trece drept nebun in randul cititorilor.