Mişmaşuri

Rămân pe raft, să nu îndrăzneşti să mişti de pe mine vreun fir de praf...taci, ascultă'mă, nu...nu m'atinge, aici rămân! Să nu te'ncumeţi...păstrează distanţa; cine eşti tu?! Ce vrei?! Nu am! Ce anume pretinzi?! A cui străină eşti?! Eu nu'mpart cerul...nu cu tine, nu strâmba din nas...fie, ia şi tu o stea; acum, te rog, pleacă! O să'mi cobor capul pe o geană...cum să rămâi?! Niciodată! Nu stai de veghe şi gata...hmm auzi la ea încăpăţânare. Luna...cum adică o vrei?! N'ai decât...ce?! Să nu'ţi treacă prin minte...Nu'mi făgădui nimic?! Ţi'am spus că nu mă mişc; n'o fac...înhaţ'o singură! Ai deja o stea, la ce'ţi mai serveşte şi luna?! O constelaţie?! Trebuia să te scutesc de colţurile sale. Linişte...ne'am spus destule. Lumea ta'i o greşeală, îngroap'o sub tălpi înainte de plecare şi treci în cutie păpuşă cu smocuri peticite – jucărie fără copilărie; caută cu gleznele tale greierii din iarbă, aleargă norii şi sperie vântul.
Cum m'asiguri tu că nu laşi firimituri de goliciune pe o felie de aşternut?! Că trupul tău aparţine unui univers cu bucle de ciocolată amăruie, degete cu unghii de cărbune sticlos, pomeţi de turtă dulce, urechi cu toartă de păpădie şi al unui lăcaş cioplit sub clavicula ta?! Nu poţi...şi n'aş îngădui ca timpul să descrie, cu'n secundar stâlcit, un viitor ce te'ar încărunţi sceptic lângă mine!