Un ceas de iarnă

La cât de festiv curge vinul din butoi l'aş bea, calic, pe tot; timpul pare aşa dens turnat din sticlă şi nepăsarea aşa de limpede. Un gând de culpă forează'n mine când vărs în pahar grija de ieri. Cum astup o lacună?! Scurg trecutul şi'l pun la macerat?! Mă simt atât de hoinar prin fulguiala pernei pe care horcăi...astâmpăr râvna şi statura cerului; pigol norii de spumă şi'o'ndes într'o halbă, c'afară (iubito) ninge la fel de alb ca ieri...

Obligaţii

Dan, bea pe datorie vin din gura ei; soarbe, prin buzele ţuguiate – stropi, dintr'o pâlnie înfundată de limba tumefiată...ca un dop de damigeană. Încurcă
roşul vânăt, al rujului, cu dârele de ciorchini, trecuţi, pe care'i pârleşte'o
pipă. Mai toarn'o carafă de struguri vineţi, ca varicele bunică'sii, să curgă sleit pe gât (un cheag) şi trece'i pe caiet, la cuprins, otrava...ca la sfârşit de lună s'o achite cu pensia de urmaş.

Notiţe

Este minunat să te'ndrăgosteşti, fă'o şi în lehamite.

Nu deruta timpul cu prezentul nostru întortocheat.

Defectele ne fac aşa umani încât apelăm la chirurgia plastică.

Cerul poartă spoiala sufletului nostru boit monocrom.

Diferenţa dintre violatori şi amanţi constă în preludiu.

Feminismul sadea poposeşte într'o casnică isterică.

Răpeşte'mi cu buzele, gura de aer ce mă ţine'n viaţă.

Moartea, este singurul anestezic cu efect permanent.