Muzei mele (stranii)

Un pahar de otravă lins cu sete, precum zâmbetul de pe ale tale buze, ochii negrii ca norii ce povestesc furtuna scrisă pe obrajii tăi cu rimelul întins - toate deţin un strop din intensitatea firii tale de cascadă ce se azvârle slobod printre stâncile patimilor mele. Oh tu frumuseţe! tinereţe modelată în beţia simţurilor oculte, sacrificiu satanic în carne de fecioară, vrere deşucheată în liniştea primitivă din noaptea suicidului meu plâns nevralgic de scoarţa copacilor.
Purulenţa rănilor mele stârnite, declinul acoperit de părul tău mistuitor (de un negru incandeşcent) îmi devorează letargia bahică, nădăjduind că'mi vei cerceta ocna imersă în salinitatea Mării Moarte. Tu suverana ochilor mei catatonici şi roaba coruptă a plăcerilor mânjite, pe aşternutul paginilor brodate de peniţa - ce'mi vaită menirea, astâmpără haosul imanent ce'mi râncezeşte raţiunea.
În taina ploii de vedenii adulmec p'ale tale poze, vraja nopţii boită în rochie albă de'nmormântare, funebru râs crispându'ţi gura, iar eu la căpătâiul ei veghez ninsoarea. Difuz în beznă, te revăd mai mândră, mai frumoasă...nărav în ruinele leşului captiv gândurilor mele. Damnat sub sânul tău voi sfâşia trupul incinerat de voluptate (bestie aţâţată) voi aştepta în tăcerea sfioasă ca trupul putred s'adăpostească matern viermi bălai pe care meticulos să'i îngrijesc.
În negura cu dantelă de păianjen tu eşti văduvă în tihna mea maladivă.