Fotograful nopţii

Te'am cunoscut'o ieri (pe seară) într'un album cu fotografii...ochii ţi se asortau uimitor cu umărul gol, iar zâmbetul înrămat între buze îmi spunea parcă: „ai nevoie de aripi pentru a fi fericit”. N'am putut să nu remarc rochia lungă ce'ţi atingea delicat sânii într'o manieră necunoscută mie. Stăteai lungită, privind albastrul cerului ca şi cum i'ai fi înţeles amărăciunea, în timp ce iarba adâncă îţi mângâia spatele. Străbăteam ipostazele chipului expus glacial pe hărtia lucioasă şi părea un curcubeu ce'mi nuanţa irisul, dar în cufărul gurii tale...nestemata tăinuită în pustiu mă tortura sever.
Te'am aşezat în buzunarul de la piept, la braţ ne'am plimbat prin pădure şi ţi'am povestit cum parcurile suferă sintetic şi nu îmbie la rătăcire, mâhnite precum o floare în glastră al cărui pumn de pământ nu'i prieşte nici măcar ca mormânt. Eram convins c'aveai să'mi dai crezare, fiindcă ochii tăi cuprindeau natura neprihănită unde rozele nu'şi încovoaie spatele cerşind lumina prin perdeaua ferestrei. Frunzele – pecete pe pământul greu, cuvântau înaintea paşilor noştrii despre cum orele au încetat numerotarea pe cadranul ceasului...se opriseră silnic să asculte armonia nopţii dirijată dintr'un copac de'o bufniţă. „Să nu te temi (i'am spus) de întunericul pădurii, bezna pare atroce doar privită din spatele lumânării, altminteri este tihnită ca o floare ce se ofileşte!” iar atunci în strânsoare de corset a mâinii mele, frumuseţea ta mi'a despicat în palmă o rană, ca un mac pe care să ţi'l prind după ureche – la presat.
Am ajuns, apoi, acasă – şi după ce'am restituit sublimul portret albumului foto, în lenjeria patului (lâng'a mea pernă) am surprins o floare de mac dormind...am curăţat'o suav de petale, după care te'am sărutat de noapte bună.

Muzei mele (stranii)

Un pahar de otravă lins cu sete, precum zâmbetul de pe ale tale buze, ochii negrii ca norii ce povestesc furtuna scrisă pe obrajii tăi cu rimelul întins - toate deţin un strop din intensitatea firii tale de cascadă ce se azvârle slobod printre stâncile patimilor mele. Oh tu frumuseţe! tinereţe modelată în beţia simţurilor oculte, sacrificiu satanic în carne de fecioară, vrere deşucheată în liniştea primitivă din noaptea suicidului meu plâns nevralgic de scoarţa copacilor.
Purulenţa rănilor mele stârnite, declinul acoperit de părul tău mistuitor (de un negru incandeşcent) îmi devorează letargia bahică, nădăjduind că'mi vei cerceta ocna imersă în salinitatea Mării Moarte. Tu suverana ochilor mei catatonici şi roaba coruptă a plăcerilor mânjite, pe aşternutul paginilor brodate de peniţa - ce'mi vaită menirea, astâmpără haosul imanent ce'mi râncezeşte raţiunea.
În taina ploii de vedenii adulmec p'ale tale poze, vraja nopţii boită în rochie albă de'nmormântare, funebru râs crispându'ţi gura, iar eu la căpătâiul ei veghez ninsoarea. Difuz în beznă, te revăd mai mândră, mai frumoasă...nărav în ruinele leşului captiv gândurilor mele. Damnat sub sânul tău voi sfâşia trupul incinerat de voluptate (bestie aţâţată) voi aştepta în tăcerea sfioasă ca trupul putred s'adăpostească matern viermi bălai pe care meticulos să'i îngrijesc.
În negura cu dantelă de păianjen tu eşti văduvă în tihna mea maladivă.

Plaja

Picta marea cu pensula genelor lungi când ochii ei au plecat, purtaţi pe spate de crustacee pe nisipul trupului palid unde o algă se plictisise să lenevească blegită - răpusă de candoarea unei perle ce se gudura sub soare într'o gură de scoică.
Mă'ncălţam cu sideful măcinat, cotrobăind - cu furnicături în talpă, nisipul ce'nvelea clepsidra într'o pudră ofilită, simţindu'mă un afluent de lacrimi pentru oceanul ei depresiv. Valurile se turnau în cupele palmelor mele şi'am gustat cu ofilirea buzelor aroma de corali naufragiaţi pe un mal pustiu. O aşteptam mireasă, în rochie cu volane de meduză, dar s'a retras ca refluxul în adânc amplificând întunericul cu ochii ei lăuntrici. Veştmântul trupului de sirenă a rămas agăţat în stabilopozi şi'n stele de mare ce'ntideau vaste plase de pescari pe la colţuri. Un castel de nisip asediat şi deshidratat de pârjolul soarelui părea că nu'mi mai poate găzdui aşteptarea; pe drum mi'am plecat urechea căutându'i vocea în cochilia unui melc dar ecoul astupat al mării o tăinuia, am valsat solemn cu vântul şi'n foiala gleznelor umede, apele îmi păreau tot mai tulburi de când a părăsit uscatul şi'mi doream să mă plimb iarăşi cu ea la igrasioasa subsuoră, adăpostindu'ne în noapte sub o luntre eşuată prin care să'i arăt luna mai măruntă decât ai săi ochii.
Nu mai puteam îndura traiul ei marin şi trupul meu zvântat cu pielea congestionată. Am început să mă scufund, privind nemărginirea albastră cu pupilele impregnate de salinitatea usturătoare a mării; fiecare gât de apă îmi părea tot mai greu de absorbit: nu'mi era teamă de înec, de galoanele ce aveau să mă buhăiască sau de cleştii crabilor ce urmau să'mi ciugulească trupul cianotic...eram convins de jertfă şi m'am afundat spre genune scriindu'i cu spuma valurilor aceste rânduri pe o plajă copertată.