Gărgăuni

În ani buni cât timp am fost cadru medical la spitalul judeţean, vă spun cu mâna pe inimă, că un singur caz (cu totul aparte) mi'a marcat cariera. Prin vara anului cu pricina, târziu în noapte, a fost adus de'o ambulanţă (în goană mare) la camera de gardă un pacient în vârstă de 27 de ani, mai mult mort decât viu; neavând istoric medical, trebuia depistată de'ndată natura comei. Pe lângă procedurile standard care se impuneau stării în care se afla, s'a decis să fie supus la un CT (computer tomograf). Rezultatul nu a întârziat să apară şi din nefericire n'a fost fost atât de concludent pe cât ne'am fi dorit. Pe "film" se observau mici şi multiple formaţiuni de formă neregulată, cu aspect tumoral; mulţi distinşi colegi s'au hazardat punând diagnosticul de cancer cerebral în fază terminală, prognosticul fiind sumbru! Totuşi părerile erau împărţite, aşa că s'a apelat la RMN. Între timp, nici sub medicaţia specifică, starea tânărului nu se ameliora şi pe unii mai pesimişti din fire, parcă'i şi vedeam pregătind bisturiul pentru autopsie. În clipa când a sosit RMN'ul cu toţii ne'am fi aşteptat să clarifice "misterul" dar iacătă că lucrurile au luat o altă întorsătură: de această dată se vedeau clar că respectivele "guguloaie" erau un fel de insecte cu aripi, multe la număr, care'şi clădiseră cuib în capul individului - creierul având aspect de fagure. După cum vă daţi seama, ne'a fost aproape imposibil să acceptăm realitatea dar cu sau fără voia noastră aşa stăteau lucrurile. Mai mult ca sigur era un caz unic în istoria medicinei. Cum ajunsese băiatul să găzduiască în cutia craniană gâzele, nici până în ziua de azi credeţi'mă că nu vă pot spune, la fel şi despre modul de intrare: c'or fi pătruns din zbor direct pe gură ori pe urechi sau pe ambele, dracu să le ia...cert este că pe un pat al spitalului zăcea un pacient cu gărgăuni în cap, iar noi cum necum trebuia să'i scoatem. Ironic este că în acele momente când "rămâi prost" până şi oamenii cu ceva în cap, cu totul altceva decât gângănii, încep să comporte într'un fel necaracteristic pregătirii lor. Câţiva susţineau că dacă apropiai urechea suficient de aproape chiar auzeai un zumzăit, semn că gărgăunii, colac peste pupăză, mai şi trăiau; să fi văzut atunci cum veneau doctorii care mai de care să'şi dea cu părerea: unii cică să chemăm un apicultor, alţii să punem la capul patului un borcan de miere doar doar or ieşi sau să aducem un stup de albine că poate roiesc. Cu siguranţă pacientul nu ar fi supravieţuit unei intervenţii chirurgicale când doar aparatele îl mai ţineau în viaţă, plus că starea începuse să i se degradeze galopant. Din păcate, spre dimineaţă, în ciuda eforturilor noastre de a'l stabiliza, s'a stins din viaţă şi toată echipa a rămas cu'n gust amar ca şi când n'ar fi făcut tot ce era'n putinţă pentru a'i salva viaţa. Pe când împingeam înspre morgă targa cu trupul neînsufleţit, am auzit în liniştea spitalului vocea unei femei care îndupleca un paznic s'o lase să'şi vadă băiatul; ajungându'mă din urmă i'a sărutat cu foc picioarele reci în bocete de jale. Seara când a venit să ridice cadavrul, am profitat de starea ei emoţională, mai temperată, pentru a'i adresa câteva întrebări. Din vorbă'n vorbă am aflat că individul venea dintr'o familie bună, şcolit, cam cu capul în nori pentru vârsta lui şi cu tot felul de idei năstruşnice, cocheta cu literatura - prozator se dorea a fi, dar fără titluri notabile. Ipohondru de când se ştia, sănătatea lui fusese clintită adesea; doamna mi'a povestit cum pe la pubertate l'ar fi găsit cu fluturi în stomac de mai c'o dădea în ulcer perforat dacă nu era operat la timp într'o clinică de'afară. Uneori îmi reproşez că mi'a lipsit curajul să'i spun bietei femei că n'am fost capabil să'i scot gărgăunii din cap lu' fisu, dar până la urmă ce vină purtam eu?! Vorba aia: cum îl creşti aşa îl ai!