Hoţul

Să fiu cinstit cu dumneata, mai mare deranjul; la jaf mă refer, desigur! Când mă gândesc la cât mă duce acum să schimb yala, mai bine aş lăsa uşa deschisă; dacă se mai găseşte vreun borfaş să îmi spargă casa, să nu mă coste mai mult broasca decât tâlhăria în sine. S-a şi găsit de la cine să fure, taman de la mine! Mi-a răsfoit toate cărţile din bibliotecă, doar-doar aveam vârâte bancnote printre paginile vreunui roman. Cum n-a fost să fie barem de-ar fi citit şi el o pagină-două, că nu strica! Bănuiesc că m-a căutat şi la saltea, nu bag mâna în foc...fie vorba între noi patul meu este mereu răvăşit; la ce bun să îl tot aranjez întruna. Nu sunt genul de om care să stea cu banii la ciorap; majoritatea mai sunt şi peticiţi, ori rupţi prin călcâi sau pe te miri unde şi nici prea frumos nu miros. Măcar ar fi putut să se descalţe la intrare, nu să intre cu tot noroiul de afară şi ca să nu plece cu mâna goală (vorba aia) se cădea să ia gunoiul de la intrare, că doar sărea în ochi. Prost crescut, ce să mai, după ce că intri la om în casă mai faci şi debandadă. La cum privesc eu lucrurile, dacă vreodată aş pătrunde prin efracţie aş fi discret ca un amant! Pungaşul ăsta, într-un cuvânt, m-a întors pe dos. Zilele trecute m-am pomenit la uşă cu un poliţai, m-a întrebat dacă vreau să depun plângere; la vestea că n-am fost uşurat de nimic, a zis să lăsăm lucrurile aşa cum sunt că prăpădim hârtia degeaba. Nu vă mai reţin nici pe dumneavostră că aşa cum bine zice proverbul: „vorba lungă sărăcia omului”!

Morfeu

Visele nu au miros, în zadar le'am tot căutat odorul pe tărâmul somnului timp de atâţia ani; când mă gândesc la patima de a dormi ore în şir, mai că mă ia oboseala...şi pentru ce?! Doar să adulmec o dâră firavă de parfum?! La început apreciam că dacă m'aş dezmetici suficient de repede din somn aş putea simţi o oarecare mireasmă, aşa că tresăream doar-doar, poate-poate...nimic: mi'am stricat somnul până am renunţat la idee. Mi'a trecut prin cap că poate în fiecare vis sufeream de anosmie şi mă bântuia gândul că doar visele mele sunt inodore; bănuiam că ale altora poartă miresme, specifice chiar: că visele frumoase au o aromă delicată de lavandă sau poate de liliac, iar coşmarurile (în schimb) un iz greu de acetonă care îţi mută nasul. De câte ori visam urât mă aşteptam să duhnesc a teamă, că ar emana un parfum aparte (conform unui studiu) ba bine că nu! Astfel cugetam, până când să mă apuc să le miros visele altora şi ce să vezi, nimic! Cum de'am reuşit, v'aţi întreba?! Nu'i mare scofală...îţi trebuie doar un nas bun! Visam cu ochii deschişi, ca să zic aşa, să mă trezească un balsam din ţări arabe, străduindu'mă de fiecare dată să dorm prin alte locuri noi, refuzând să cred că eu pricinuiesc lipsa olfacţiei; trăgeam câte un pui de somn pe te miri unde: prin parcuri, mijloace de transport în comun, în vizite, la şcoală sau prin alte părţi unde găseam un loc prielnic să îmi trag pielea pe ochi. Am recurs să plec peste hotare ba chiar să îmi pun sub pernă diverse arome, de te miri ce, în speranţa că îmi vor parfuma somnul dar nimic! Citisem studii despre cromatica viselor, dar nu şi despre mirosul lor! Aşadar ce îmi rămânea de făcut?! Să mă culc pe o ureche?! Cum era să am răbdare când timpul trecea în detrimentul meu?! Purtam o frică în sân de o eventuală insomnie, aşa că mă umflam pe fiece zi cu somnifere din ce în ce mai puternice. În momentul în care am început să visez mai rar, mi'am spus că era timpul să renunţ la obsesie sau să mă sacrific scopului. În disperarea mea, cea din urmă soluţie rămasă a fost să mă adâncesc în somnul de veci şi să aştept...