De pomană

Muştele bâzâiau neobosite dogoarea, ce'mi împuţea alene stârvul îmbălsămat cu alcool ieftin, iar banca noastră din parc se mula'ntr'un coşciug pentru statura mea. Dar tu cu acelaşi calapod, pe care'l conservam (cândva) în palme, păşeai agale pe altă alee divagând traseul spre'al meu priveghi, la gândul că dulcegăriile de pe colivă nu'ţi erau în dietă!

Progres

Tot aşteptându'te, m'am dezmeticit printre degete cu'n păienjeniş cârpit cu migală de hexapode pocite pe alocuri în pumnii mei – cu rădăcini groase, în călcâie, şiroite din picioarele scaunului pe care'am rămas (cu tălpile goale) să mă usuc, când tu te'ai desprins (naivă) urcându'te pe tocuri înalte ce puteau coborâ din copac şi emancipa, cu rafinament, până şi o maimuţă; în captivitatea ta pe care treaptă a evoluţiei să ne mai tragem acum sufletul sălbatic, când instinctele tale s'au şlefuit în lipsa mea şi eu ca un necioplit, tot scârm cu târnăcopul prin caverna surpată ce'odată ne'adăpostea trăirile primitive?!