Moartea pasiunii

- Recunoşti, că'ţi este de prisos compania mea?!
- Nu'i inutilă, este doar un confort emoţional pe care mi'l mai însuşesc (uneori) pentru a mă convinge că nu sunt în totalitate egocentric!

În schimb de noapte bună

...uneori, în somn, mă deştept într'o dispoziţie de'a trândăvi în loc să visez!

Împrejurări nocturne

Nici nu isprăvisem să mă'nchei bine la palton, părăsind cârciuma cu pricina şi simţeam cum mă dezmeticesc aşa într'o stare să iau la numărat piatra cubică (ce'mi înşfăca picioarele) urmărind'o pas cu pas, pe'ndelete, doar pentru'a mă'mpăca iar cu idee că'i fără soţ. Toată dezordinea, pricinuită d'alternanţa temperaturii, s'a risipit sub tropăitul de iapă sub cravaşă – iscat de'o tânără, ce'a ţâşnit (la propriu) din barul de vis'a'vis, de'mi venea s'o'ntreb dacă nu cumva'i ejacularea precoce. Guralivă fiind, ne'a bălmăjit ceva'n legătură c'o bodegă, invitându'ne printr'un chiot să petrecem ca românii (întâmplarea făcea să fie şi ziua naţională). Sub un refuz hotărât...(o vreme nu mi'am putut extirpa din memorie gura ei: aşa de strâmtă, precum un degetar în care să'ncapă doar degetul mic sau timorat să'ţi strecori abia vârful limbii din care ea să muşte stângaci cu incisivii iar eu din pometele său, să sfâşii, bucata de lună roşie ce mi s'ar cuveni)...odată cu paşii, gândurile mi'au fost desluşite de un sumar just (cum c'ar avea carnea tare) venit din partea însoţitorul meu – acelaşi bun prieten pe care, rătăcindu'l odată într'un market, îl căutam pe la cârnaţi (în raion, desigur).
Desprinsă din circumstanţe (pentru că ş'atunci când noaptea poartă straie de târziu, viciile n'au somn – fiind un obez ce descleiază scaunul pe care s'aşează şi îşi menţin intensitatea până la epuizare) mi'am închipuit o anecdotă: mai toţi peştii au bălţi şi pescarii „băţ” dar peştii muşcă momeala ş'alte guri o'nhaţă iar pescarii plătesc pentru baltă...iar eu, din principiu, nu merg niciodată la curve de frică să nu mă îndrăgostesc!

Sevraj

Dacă îndrăzneşte (cumva) să n'aibă efectul scontat această pastilă, o să'i trag zdravăn cu băutură şi vede ea pe dreacu – doar scrie'n prospect „a nu se asocia cu alcool”. Fleacuri domne şi flecuri de doamne, că tăria'i pansament gastric îmbibat în spirt sanitar, tifon nesteril şi vată'n vârf de ace contaminate. Mironosiţă, cu gura de carafă, am să torn în tine'o vadră de vin şi'am să mă'mbăt doar lingându'te pe buze. Dar cu ce'alt narcotic m'aş putea desfăta în lipsa ta?! Îmi cântăresc în pahar măsura, ameţesc, am depăşit'o şi mă surprind că's pe punctul s'o termin!

Răgaz de judecată

Reflectam (fumând la paşi mărunţi o ţigară – a cărei văpaie mâna spre filtru) că deşi ea avea mâinile ca două pite, ce se frământau şi dospeau într'ale mele ca'ntr'un cuptor al bunicii – cu miros de vechi, involuntar mi se mai prelingeau printre degete cele patru anotimpuri şi o toamnă cu tine.

Fantome din trecut

În privinţa unor amintiri se spune că'i mai benefic să le îngropi sub un morman de uitare, dar când îşi vâră încornoratul coada şi scotoceşte cu furca prin cele mai prăfuite cotloane ale memoriei este indicat să iei taurul de coarne şi să'ţi înfrunţi demonii. Întâmplarea pe care urmează să o expun este pe cât de stranie pe'atât de marcantă şi sper totuşi că'n mintea cititorilor să nu prindă contur ideea că aş fi vreun nostalgic al copilăriei sau al vieţii la sat şi că aştern poveşti de gura sobei, când eu prin alte învelişuri intenţionez să disec.
Să n'o mai lungesc – am să încep încadrând firul evenimentelor într'o vară, petrecută în cadrul rustic, din pruncia mea în care silit petreceam zile la „ţară”. Copil fiind nu am îndrăgit mediul rural, mi'a displăcut să merg desculţ sau să mă spăl la lighean; în scurtul exil hoinăream ziua'ntreagă, călare pe bicicletă, uliţele îndesate cu praf (că doar d'asta îi zice „la ţară” pentru aspectul că'i ţărână, după cum obişnuia să'mi spună ma-marea) şi seara moţăiam la gura şanţului ascultând pe furiş cum babele povesteau împrejurări fantastice. Una în mod deosebit mi'a atras atenţia, poate şi pentru faptul că personajul în cauză locuise „gard în gard” cu ai mei, pe'atunci nefiind mai mult decât o cocioabă prăpădită de foc.
Chipurile, era vorba de o tânără ce locuia singură (părinţii murind în circumstanţe misterioase) şi care trăia mai mult din pomana oamenilor decât din „datul în cărţi” sau „datul în cafea”. Aparent ducând o viaţă liniştită, totul a fost zdruncinat când prin sat s'au iscat rumori cum că do'şoara s'ar îndeletnici cu magie neagră; în realitate toate ar fi plecat de la avansurile, făr'un fine, ale ţârcovnicul local ce aspira la'nsurătoare pentru a obţine postul de preot în sat (titularul fiind un bătrân oropsit d'o boală grea). Pe altă parte balanţa se'nclina şi în favoarea omului smerit ce suferise de curând o cădere nervoasă şi tot afirma ceva'n legătură cu'n drac ghebos, fapt ce necondiţionat l'a expediat la ospiciu pentru reabilitare şi acolo ar fi rămas, cică. Tot felul de zvonuri au început să perinde prin rândul oamenilor, cum că fata ar fi ţinut închis într'o lampă un diavol iar noaptea când îl elibera lua proporţii de om şi la braţ cu tânăra gonea pe uliţe până ce se năpusteau în lanuri de porumb unde începeau să se iubească pân la ziuă. Femeia ar fi alergat goală şi luna s'ar fi ofilit sub palidul pielii sale, iar buclele ei galbene mângâind ştiuleţii îi prefăcea în coceni la simpla atingere. Dracul, adus de spate – uscăţiv, cu păr ţepos pe picioare (duhnind a doagă) lăsa'n praf urme de juma' de metru per calapod şi pe câmp tranşee s'acopere statura.
Evenimentele s'au încheiat printr'un incendiu scornit la reşedinţa individei, după ce mai mulţi localnici aţâţaţi de curiozitate au dispărut încercând să probeze prezenţa răului pe lume şi gura lumii ar spune că la autopsie tânăra purta în pântece o monstruozitate de fetus. Ce'i drept, vorbind, m'aştept ca după ce'o să fie citită proza să treacă drept fabulă printre unii căci şi eu am momentele mele de îndoială!

Legat de sfârşit...

O căşunase, cândva – pe'o prietenă, dorinţa de a se molipsi cu tot dinadinsul d'o boală cumplită, incurabilă, dar s'aleagă cu ea din vrerea universului şi nu benevol. Ce'i drept macabră intenţie şi totuşi justă în context luat individual. Trebuie să recunosc faptu că n'am fost niciodată d'acord că cineva îşi poate induce moartea doar reflectând intens asupra ei; decesul cauzat de „inimă rea” poartă un diagnostic medical şi doar bocitoarele pot asemui asta pe nişte „băbisme”. Opoziţie de păreri, probabil, că tânăr nu îţi doreşti bătrâneţea, iar vârstnic fiind râvneşti la nemurire. Involuntar îmi vine acum în minte împrejurarea cu un profesor ce povestea, lipsit de frământări, cum peste mormântul părinţilor săi a plantat porumb! Adevărul este că în privinţa morţii oamenii pot manifesta multe năstruşnice deprinderi. Deunăzi aflându'mă zgribulit în autobuz am fost întrebat de un vârstnic, c'un buchet imens de crizanteme – împăturit neglijent în ziar, dacă mai are mult până la cimitirul Ghencea şi i'am răspuns amabil că nu (aflându'ne, desigur, în apropiere) dar tare m'auzeam completând că la ce vreme'i afară te'ndrepţi spre cimitir doar de vrei să rămâi acolo. Purtând o discuţie amicală, cu un apropiat, îmi justificam opinia că pentru mine moartea duhneşte'a oţet! Lucrând o vreme în sistemul medical, m'am lămurit că'n majoritatea cazurilor unui proaspăt – decedat, lumea se năpusteşte să'l ude (puţin spus) să'l scalde la propriu în oţet şi în mirosul de cămară făcută zob, am băgat de seamă că'n subconştientul afectat, posibil, să fie un soi de îmbălsămare precoce; prin urmare oţetul este util doar în salate! Referitor la boli cancerul îmi pare cea mai simulată maladie, asemenea ataşării – timidă în debut, cu tiv de nădejde în apogeu şi lamentabilă spre flancuri. M'a purtat într'o dimineaţă, metroul, să'mi slăbesc privirea într'un paragraf pios: „iar de nu primeşti ce ceri, poate nu'ţi este de folos”...atunci am să mulţumesc divinităţii pentru nimic, iar despre morţi numai de bine, că doar plâng suficiente morminte!

Legat d'un scriitor

M'am născut pe o bancă din parc strâns înfăşat într'un cotidian, atât de strâmt că încă mai port imprimat pe fund titlul primei pagini: ''Adevărul gol-goluţ'' – dacă se pune la'ndoială autenticitatea cuvintelor, printr'un gest grosolan le'aş putea dezvălui. Gazeta? Probabil o ediţie specială de weekend, cu'n supliment gratuit despre poziţiile din Kamasutra. Mama? Vreo fătucă de la pagina 5, neapărat din Moldova, dup'un act sexual (sub influenţă) citat mai apoi ca viol dar pierdut din absenţa aducerii-aminte sau a probelor. Este destul de neplăcut ca'n arşiţă să poposeşti, împăturit în ziar (ca mâncarea la câmp) în timp ce soarele (prin raze ţuguiate) să'ţi tatueaze, în trupul rozaliu, tuşul fierbinte al paginilor de scandal. Neputincios, aşa am zăcut până ce o mână grea (cu negru pe sub unghii) a răsfoit iute foile, îmbrâncite ca de'o adiere; nu m'a zărit (stând chircit) printre articole mondene, ştiri sportive, editoriale politice şi tot soiul de paragrafe cu scumpiri a te miri ce. Posibil să fi aruncat un ochi doar pe poze, făr'a da vreun ban pe maculatură (fapt ce'mi scapă) dar cert este că indiscreţia sa m'a'nlăturat din hârtia ghemotocită.
Până la vârsta şcolară am trăit cu sentimentul că pruncii sunt procreaţi într'o mare tipografie şi la naştere ambalaţi dichisit în câte'un jurnal, atribuindu'le un an şi'o dată calendaristică de naştere; la drept vorbind, mă simţeam şi fâstâcit de restul copiilor ce susţineau ceva în legătură c'o barză. Perioada instruirii educaţionale s'a format în jurul literaturii, citind tot ce'mi pica'n mână – lucru evidenţiat în rândul dascălilor, care'au anticipat că am să fiu un mare om de litere. Întâmplare adeverită prin absolvirea unei facultăţi în domeniu, prilej să mi se ofere şi un loc de muncă la o titrată publicaţie, că de pe băncile facultăţii mi s'a distins capacitatea că'mi merg mâinile ca unei maşini de scris. În scurt timp munca mea se cântărea într'un renume şi o facilă existenţă, perindându'mă prin cercuri alese de literaţi şi oameni de speţă înaltă, până'ntr'o zi când am cunoscut'o pe Ea...şi am iubit'o! Am cedat titulatura altor mâini, m'am refugiat în Ea şi amândoi într'o modestă viaţă dintr'un orăşel montan. Am început să scriu proze pe care i le citeam plimbându'ne pe poteci înclinate şi niciun motiv nu mă ispitea să le public, de altfel după lectură – înainte de culcare, aprindeam focul cu literele împrăştiate pe coli. Farmecul s'a risipit (într'o firească noapte) când ca răspuns al tăcerii mele (privindu'mă senină) la rândul său mi'a spus c'aşteaptă să fie scrisă, citită şi apoi azvarlită'n sobă precum o povestire de'a mea. Moment în care am fugit şi dus am fost! Drept urmare, de'atunci, hoinăresc fără identitate şi niciodată nu veţi bănui ce ziare mi'acoperă trupul slinos de vagabond.

Note matinale

Submers în pântecul tău ca'ntr'o damigeană, mă tolănesc puturos sub răsărit; la braţ cu tine bătrâneţea'mi pare aşa subtilă c'aş ocoli copacii, cu ramuri plecate, ce mă poftesc să'mi aleg toiag. Cocoşat de povara cearcănelor îmi ghilotinez capul pe'o pernă; în dresul, croşetat de păianjeni, atârn ca'n năvod sub greutatea unui pumn de nămol. Furtuna se scurge din nori, vântu'mi umflă ploapele iar ploaia'n picături necăjite vâsleşte tunete pe trotuar; pământul nu picură nicio dâră cromatică din curcubeu, stăruie în mizeria ce'mi alterează măruntaiele. Furişat în ceaşca de cafea, ghicesc în două boabe (căprui) ce'mi macină dimineaţa când ţi'aş dumica, cu râvnă, trupul maroniu ce'mi arde cerul gurii.

Sentinţă

Moartea este un deşert, infinit, fără niciun copac de care să'mi agăţ gâtul, o stâncă de pe care să m'azvârl sau vreo gură de apă în care să'mi bolborosesc ultima suflare. Fără un punct de reper (în pustiu) încotro să'mi care paşii trupul schilod, c'o mână sumesă de ghips şi'o proteză ciuntită de carii?! Aşteptarea'i o cursă, cu dinţi mâncaţi de rugină, ce nu'mi pot sfâşia piciorul (să mă desprind) – un laţ ce nu'şi slăbeşte sau înghesuie nodul. Liniştea e o temniţă...fără strajă, gratii, ne'ngrădită de sârmă ghimpată – o văgăună ce'şi surpă malul sub încleştarea degetelor. Întunericul este'o cană de ceai, negru...îi adulmec aroma, infuzia mă'mbată, toarta mă'nconvoaie să moţăi în scobitura linguriţei. Dragostea'n mocirlă e o cârtiţă, trasează nordul cu lungimea mustăţilor şi trecutul cu dâra cozii. Printre porci pot umbla în cizme de cauciuc dar ce inutil să port mânuşi sterile când îmi plimb goliciunea prin haznaua umilinţei de a fi muritor.

Groparul

A fost un gropar ce locuia într'un sat pustiu, săpa sanţuri în cel mai apropiat oraş pentru o pâine; lopata îi era coclită şi roasă pe alocuri, fruntea cutată, spinarea gheboasă, braţele grele şi încălţările găurite în talpă. În pământ a băgat tot ce se putea: veterani, fecioare, sinucigaşi, gravide, copii, văduve; pe mulţi i'a şi slujit, că pe părinte l'a înhumat pe când era tânăr. Le'a îngropat până şi stârvurile animalelor din monotonie. De urât, fluierând dezordonat (noaptea) mai scurma câte o gaură; nu prea adâncă şi lată ci cât să încapă în ea chircit. Se temea că fără adăpost o să atârne în ciocuri şi gheare iar colţi băloşi vor roade zgomotos la oasele sale. Într'o seară pe când vântul bătea 12 noaptea şi ploaia cânta la clopot, între palmele mânjite îi pâlpâi o rugă: ''Satan, prinţ al tărâmului acoperit, apari în faţa supusului tău săpător!''. Diavolul se'nfăţisă, plictisit, sprijinind o cruce de lemn. Clănţănind cuvintele omul răzbi să vorbească: ''Necuratule, cască pâmântul să m'aşez ca în tron, scobeşte'mi mormânt cu unghiile ascuţite; primeşte'mă întru tine sol întunecat, luna să picure ceară, furtuni să'mprăştie ţărână şi să doboare copaci peste hoitul meu. Vâră'mă adânc în tenebre, damnat pe vecie şi slujitor al umbrei să fiu, dar nu'mi lăsa cavoul dezvelit!''. Satan scuipă golăneşte şi nepăsător îi spune: ''Cine sapă groapa altuia, rămâne ne'ngropat!''

Roşu

Sub un soare ce'atârnă'n paharul gol, pete de vin încă mustesc sau rujul s'a coagulat?! Pe unghii porţi oja rumenă ori pieptul meu zdrelit?! În păr ţi s'a'ncins culoarea sau pletele mi'au biciuit spatele?! Ghimpii sânilor tăi m'au despicat cu râvnă ori mă sting încet de purpură?! Între gene atârnă un asfinţit sau fruntea ta febrilă?! Ai pometele fardat vioi ori îmbujorat de sfială?! Printre buze'ţi înfloreşte'o roză sau limba încinsă de sărut?! Cu orice dâră de roşu mi'ai mângâia trupul vânăt, am să mocnesc în propria cenuşă!

Tango

Mătură (cu rochia neagră) parchetul ponosit, împunge'l cadenţat cu tocuri înalte şi tălpi turnate'n pantofi roşii (ca dintr'o sticlă de vin vechi). Vars'o mână, un picior, câteva fire de păr peste trupul meu şi lasă'mi'te'n piept să te prind cu doi nasturi (încheiat până'n gât). Sugrumă'ţi gâtul lung de cravata mea ş'atârnă'n paşi de dans peste şipcile coşciugului meu.

Milităria jos din pod

Într'o zi de primăvară am să dezertez, un gard să mai sar şi...

''Atenţiune''...strigă mustaţa unui majur prin buza de sus ţuguiată de ger; luăm poziţia aia nasoală după cum obişnuia să spună locţiitorul comandantului dar foşnetul dinţilor ce mai mestescau ultimele fumuri ajunse la filtru iscă rumori de indişciplină. Ş'aştept...vântul amplificat de apă mă plesneşte, pământul bocnă îmi degeră picioarele prin cele trei perechi de ciorapi (dintre care una de lână) plus bocancii. Timpul congelat de iarnă obişnuieşte să treacă tare greu când ţi'l petreci stând drept în frig; murmurul echipat cu abur lăptos stârneşte intrigi ş'aud colegi şuşotind: ''ne'adunăm să ne strângem, să nu stăm împrăştiaţi, s'avem de unde să plecăm'' sau ''vor să ne'ntrebe verbal...'' n'am mai auzit continuarea de silenţiul ce'a descins, succedat de organizarea matinală. Îmi păstrez silueta cu privirea solemnă în timp ce unii (din ultimele rânduri) trag vânturi şi chicotesc pe seama lor, iar alţii cu arătătorul în nas spun că'şi fac sectorul. Rânduiala, înşirată de numele fiecărui coleg, se'ncheie şi mă suprind rămânând cu aceeaşi talie de statuie. Timpul se scurge anost, gândul cutreieră p'alte împrejurimi nedefinite de un gard sau de postul militarului ce se'ntinde pe durata a trei ore de strajă. Unii încep să'şi dea cu părerea: '' iar ne'au uitat aici''...''nu'i decât un cacăl papăl'' şi dojana continuă să'mprăştie în ceaţă, dar activitatea noastră se prelungeşte tot mutându'ne de p'un picior pe altul, îngropând rizurile bocancilor, în solul muiat doar de tălpi.
Ca de nicăieri, din pâclă, apare un ''seleteu''...care dă nişte de comenzi de stânga – dreapta'mprejur, la care picioarele amorţite ale unui camarad se fâstâcesc şi execută. Ofiţerul pus pe căprărie remarcă dezordinea pricinuită'n formaţie şi ceru iute explicaţii pe un ton capricios. Apelând la gesturi şi formule de adresare soldatul îşi pune greşeala, pricinuită, pe temeiul faptului că fiind în ultimele rânduri ale formaţiei n'a auzit concis comanda; teoretic plauzibil, dar sublocotenentului i s'au schimbat trăsăturile de plutonul de draci care'l bântuiau. Ulterior datorită crizelor acestuia am realizat că argumentul supărării a fost faptul că militarul l'a salutat cu mâna stângă. A urmat un lung şir de jigniri colective şi comenzi la intervale scurte de timp. Colegul şi'a justificat eroarea spunând că este stângaci şi i'a venit mai la'ndemână, moment în care faţa ofiţerul s'a crispat şi fără să realizeze a urlat: ''cu cine'ai făcut instrucţia de front?!''...tăcere deplină, doar ''cu dumneavoastră'' s'a propagat în aer, moment în care chicoteli involuntare s'au produs şi dându'şi seama de gafă ne'a tot alergat până a'nceput să transpire el. ''De voie 60 de flotări'' s'auzi printre gâfâielile noastre...''de voie mergem la femei şi băutură'' completă unu. ''Cum să mergeţi la bagaboante în formaţie?!''...brodi să spună de sub şapcă ofiţerul; ''nu şefu! mergem doar în permisie.''

...şi eu am să alerg beat, pe câmp, spre tine!

Un ceas de iarnă

La cât de festiv curge vinul din butoi l'aş bea, calic, pe tot; timpul pare aşa dens turnat din sticlă şi nepăsarea aşa de limpede. Un gând de culpă forează'n mine când vărs în pahar grija de ieri. Cum astup o lacună?! Scurg trecutul şi'l pun la macerat?! Mă simt atât de hoinar prin fulguiala pernei pe care horcăi...astâmpăr râvna şi statura cerului; pigol norii de spumă şi'o'ndes într'o halbă, c'afară (iubito) ninge la fel de alb ca ieri...

Obligaţii

Dan, bea pe datorie vin din gura ei; soarbe, prin buzele ţuguiate – stropi, dintr'o pâlnie înfundată de limba tumefiată...ca un dop de damigeană. Încurcă
roşul vânăt, al rujului, cu dârele de ciorchini, trecuţi, pe care'i pârleşte'o
pipă. Mai toarn'o carafă de struguri vineţi, ca varicele bunică'sii, să curgă sleit pe gât (un cheag) şi trece'i pe caiet, la cuprins, otrava...ca la sfârşit de lună s'o achite cu pensia de urmaş.

Notiţe

Este minunat să te'ndrăgosteşti, fă'o şi în lehamite.

Nu deruta timpul cu prezentul nostru întortocheat.

Defectele ne fac aşa umani încât apelăm la chirurgia plastică.

Cerul poartă spoiala sufletului nostru boit monocrom.

Diferenţa dintre violatori şi amanţi constă în preludiu.

Feminismul sadea poposeşte într'o casnică isterică.

Răpeşte'mi cu buzele, gura de aer ce mă ţine'n viaţă.

Moartea, este singurul anestezic cu efect permanent.

Beţie

Cu falca rezemată'n palma stângă, lâncezesc, mătur sub covor dezordinea dintr'o sticlă ce mă'nghesuie s'o stâlcesc în cioburi. Năuc, m'apuc să'mi cocoţ picioarele pe tavan – s'atârn de lustră ciorapii rupţi în călcâi. Iubito, te doresc sub tălpile mele goale, să'ţi scămoşez (cu degetele) crăpătura flauşată. Muşc'o ţigară, linge'un pahar – îmbracă'te'n rochie şi priveşte cum mi'o frec. Întinde'o mână şi mai dă'mi alcool (sub cantităţi mari) ador să despic în tine'un gol pe care să'l sufoc cu mine...

Cârtiţa

de'aş avea o lumânare (întunericul cade greu pe ploape)...ce trepte lungi (înalte şi subţiri)...măcinate de'ncălţări în urcuş (pe bâjbâite sui)...caut o uşă (să deschid bezna)...luminează'mi o ieşire (noapte potolită)...se aud tălpi pe podeaua roasă de termite (m'acoperă rumeguşul)...să continui neapărat (încotro?!)...adulmec miros greu de borhot (sigur i'o pivniţă)...aud vinu cum fierbe (o să mă sufoce)...şobolanii'mi dau târcoale (trebuie să ies)...orbecăi pe lângă pereţi (mă înfăşoar'un colţ)...rămân (ce sfoiag greţos)...unghiile clipesc – degetele văd (creieru'i orb)...

Foşnetul tău

Între buze ai o cutiuţă muzicală...limba s'agaţă, şubred, de cerul gurii – emite un freamăt ce'l port înnodat la gât, strâns, să nu'mi scape vreo răsuflare.
Între ploape ai o cutiuţă muzicală...c'o pupilă zvăpăiată ce dirijează căpruiul pe gene – se'ndeasă'n cearcăne de migdale.
În palmă ai o cutiuţă muzicală...mâna fredoneaz'o atingere – caută să sugrume pe gât un acord.
Sub unghii ai o cutiuţă muzicală...torni într'o rezervă, de stilou, inelarul – îl strecori, apoi (subtil) în mânuşă.
În ureche ai o cutiuţă muzicală...timpanul mână o atingere suită p'o treaptă de ceară – un cuib de viespi într'o linguriţă de miere.
Într'un ghemotoc de păr ai o cutiuţă muzicală...buclele se deşiră pe degete – aprind soba cu câlţii tăi.
Pielea ta'i o partitură ce dă'n clocot...pe umbra notelor de minor, asfinţitul mocneşte ca un cărbune – m'atârn l'afumat cu două clame sub un ecou mut.