Miraj

Oamenii din jurul meu sunt ca nişte oglinzi în care mă privesc; prin ei îmi disting calităţile, îmi ascund timid defectele. Unii sunt de formă ovală din lemn scump tratat cu migală, iar alţii de contur mic – pătrat, din arbori vârstnici cu vopseaua sărită pe la colţuri. Mi se'nfăţişează atârnaţi pe zid sau se sprijină infirmi de'o proteză pe un birou prăfuit; sunt ciclopi cu gene încovoiate şi sprâncene pensate de vânt, iar al lor suflet este mereu boit de culoarea irisului. Ador să mă privesc în oglinzile ce dorm în poşetele fetelor, ce'apoi sunt căscate de la jumătate pentru a se farda în ele; mă faşcinează ritualul machiajului lor deşi pentru ele reprezintă doar un gest uzual.
Să mă zăresc în ochii unui orb ar fi ca atunci când m'aş privi într'o oglindă spartă ale cărei fragmente au fost măturate meticulos şi'a rămas o ramă veche ce mai adăposteşte doar o coală icterică; hăul nu reflectă decât frisoanele din obscur, norii ce'nghit luna, pământul scormonit în care se vâră moartea prefăcută'n vierme. Sticla de vin spartă m'a ferit mereu de realitate, furişat sub strabismul cioburilor roşii întinse pe covor, m'am lipsit de echilibru. Mi'am căutat neîncetat oglindirea între alte ploape dar clipitul lor m'a alungat, poposind gol sub ploaia unei lacrimi.
Mâine când am să mor, negreşit, să înveliţi toate oglinzile cu pânză galbenă – acoperindu'vă ochii cu palmele.

Bufonul

Copilărie, carnaval (pocit de amintiri înghesuite) tras de scărţâitul unui carusel cu mârţoage şchioape înhămate la prezent iar eu monarh călare pe'o gloabă neagră cu hamuri de elastic. Tu mă'ntâmpini zâmbind fin, îţi şterpelesc sânii - două fire de păr şi îi înalţ plimbându'mă printre baloane ce pocnesc succesiv, apoi îmi despăturesc pumnul şi las vântul să'i cârmească departe.
Jucăriile de pluş năpârlesc, căpiate, îşi smulg urechile şi cozile hrănind cu ele câinii vagabonzi, plimbaţi d'un clovn ce mă imploră pentr'un şiret să spânzure de gâtul unei păpuşi (o idilă mai veche). Răpesc câţiva copii, captivi în lanţuri se'nvârt şi râd ca un alienat îngrijindu'le rănile cu vată pe băţ.
Cerşetori jerpeliţi se rotesc în tiribombe coclite ţipând cât îi ţine gura: ''fiareee vechi, fiareee lom''. Îi asmut să arunce cu acadele colorate ţipător în carele alegorice ce se perindă agasant prin ţărâna afânată, iar eu ca un caraghios pus pe harţă mă urc (ca pe papainoage) pe două sticle de vin şi clătinându'mă fac bazaconii pensionarilor cu odor de naftalină.
''Bun venit la bâlciul grotesc al menirii mele depravate, ridicat pe măşti de circar, intraţi în tunelul groazei (al operei mele) pavat de scrieri odioase. Primiţi un tur complet al ororilor cu trenuleţul ruginit ce'o să deraieze hazliu într'o pubelă sub prezicerea unei ursitoare cherchelite şi dacă v'am părut îndeajuns de ridicol vă mai aştept şi mâine, că doar nu mă pot măscări fără caricaturile de pe chipul vostru.''

Promenadă

Preferam un răspuns în schimbul tăcerii catifelate şi'al frământărilor ce m'au încătuşat în presupuneri ce'ncercau a dibui sensul fiecărei slove pe care tu ai brodit'o astfel încât fantezia mea să nutrească mici fire de iarbă, unde la căpătâiul lor să'mi servesc gândurile întinse ca la picnic, pe serveţele nazale.
M'am dichisit azi cu parfum şi tot ce era necesar pentr'o ieşire din casă, iniţial din comoditate nu voiam să golesc camera din imersia mea otrăvită dar deficitul veninului mă poftea afară; mi'am cumpărat şi o cutie de bomboane care bănuiesc că ar fi pe gustul tău, nu sunt cu răvaş, dar nu'ţi face griji c'o să mă preocupe aspectul. Nu am deschis'o, am s'o fac îndată ce gustul amar al scrierii mi se va impregna pe degete şi instinctiv o să mă frec la ochi căutând dulceaţa ta de pe vârful linguriţei cu care serveşti desertul; poţi umezi şerbetul în două lacrimi d'ale mele, ţi le'am lăsat ghemuite sub o frunză uscată.
Cerul cară silnic câţiva nori şifonaţi, o să'ţi mărturisesc un secret, eu i'am scos din buzunarul drept şi i'am azvârlit pentru a'i mâna să te salute - îi păstram acolo pentru zile negre. Mi'au promis c'o să convingă şi câteva frunze gătite somptuos să facă reverenţe îndrumate de'o pală de vânt; tu să mă anunţi negreşit dacă te'au întâmpinat manierat, zilele astea, într'o joi să zicem. Pe drum o floare m'a muşcat de mână, cu două petale m'a strâns impulsiv, mi'a crestat palma cu unghiile ei de spinii şi noroc că m'am retras rapid (intuind) că smintita sinucigaşă s'ar smulge şi din pământ pentru insulta pricinuită; în apărarea mea, n'am făcut altceva decât să m'opresc şi să'i povestesc despre tine...dar nu este o calamitate, am ş'aşa o mulţime de răni necicatrizate pe care zilnic mi le pansez cu obrazul tău.

Isprave casnice

Rufele făc tumbe în maşina de spălat, se'mbrăţişează afectuos, dănţuiesc schimbând (fără ranchiună) partenerii, înoată sincronizat bras, execută scufundări după scame; par fericite, neobosite de sumedenia preocupările restrânse al spaţiului claustrofobic. Le port pică dar le'aş privi cu orele, două mai exact – cât durează programul lor de ''joacă'' ş'apoi parcă le şi văd implorându'mă umede pentru înc'o tură. Nu pot să fiu părtinitor, n'au nicio şansă să mă zăpăcească mai ales (azi) după ce'n prealabil mi'ai spus că posed capacitatea să nu uit; nu consider asta o virtute, m'ar mulţumi mai degrabă ca'n fiecare dimineaţă să mă trezesc secat de amintiri sau măcar o singură dată, doar pentru a'mi satisface curiozitatea dacă din întâmplare dând, iar, peste chipul tău mi'ar mai sfâşia mădularele sălbatic. În condiţiile curente închin un pahar ţie, insomie parfumată de şederea nopţii între palmele aşternutului meu mototolit, cu ochii pironiţi spre etajeră – acolo unde te'am aşezat ultima oară înainte să'ncerc s'adorm, ca pe'o veioză de veghe pălită de priveghi.
Aşa c'alesele mele veşminte mortuare ar face bine să'şi tempereze firea neastâmpărată c'o să le schilodesc (ca un satrap) pe sârme, s'atârne'nchinuri pentru ştrengăriile lor, dar am să mă tolănesc şi eu alături de ele, întinşi la uscat s'aşteptăm apoi ca apretaţi să fim conduşi afară'n văitături, iar babele de la bloc să spună că am murit de inimă rea...

Impresii de voiaj

M'am întors în oraşul atrofiat ca şi raftul camerei mele de la parter pe care atârna povara armăturii anevoioase de metal; aleea m'a'ntâmpinat cu'n gust acru şi m'am gândit că probabil a sosit perioada în care se'arunca varza.
Zăduful ofilit al sticlelor m'a tot ademenit zdravăn spre acelaşi coşciug al pomului pe care am trândăvit, potenţat de impulsul faptului că ţi'ai tăinuit vocea de urechea mea îmbrăcată neglijent de'o cochilie, pe care am moţăit (probabil) cu gândul să târăsc sunetul mării în parc; dacă tu capul ţi'l vei pleca şi părul o să ţi se desfacă peste umărul meu sunt convins că o să'l auzi şi chiar mai mult de'atât, dacă închizi ochii: vântul ce mi'a adiat ţesătura hainelor, glasul pescăruşilor ce se strigau sub soare, nisipul plesnind sub talpa mea sau valurile ce'ntindeau unghii dantelate ca să m'agaţe de picioare.
În duiumul de trupuri descompuse pe plajă am rămas fidel conceptului tău pe care l'am înălţat himeric din nisipul, zvântat, purtat în buzunarele de la piept ce se tot clintea dintr'unu într'altu ca într'o clepsidră. În fiecare dimineaţă urmăream pescarii ancorând, privind curios dacă nu cumva vreun căluţ de mare ţinea'n gură vreo şuviţă de sirenă ce mirosea precum părul tău, graţios, ca al păpuşilor din copilărie.
Restul gândurilor mi'au fost tocate mărunt de cleştii unui crab ce'a profitat de amnezia mea, dar fără îndoială am ştiut mereu că'n tot acest timp te păstram prudent între ploape, lăcrimând la fiecare răsărit.