Gongescu

Întâmplarea pe care urmează să v'o relatez, personal îmi place să cred că este demnă de „Metamorfoza” lui Kafka, aşa că n'am să mai amân povestirea cu te miri şi ce! Nu cu mult timp în urmă aflându'mă pe'o terasă, dintr'aceea cu „mobilier” de plastic verde, împreună cu cutare şi cutare (indivizi distinşi cu apetit etilic) m'am dumerit că ş'atunci când viaţa pare că se turteşte sub greutatea tabieturilor monotone, poţi fi oricând surprins de fantastic. Cum aşteptam noi deshidrataţi să comandăm primul rând, ne'am pomenit cu ditai libarca (d'un negru lustruit) că ne tot dădea târcoale. Mie, de când mă ştiu, îmi este scârbă de insecte şi îi detest pe cei care ridică problema astfel: „ce'ţi poate face o gânganie?!” Concret nimic şi sunt perfect de'acord cu ei, dar este destul ca un lucru să te perturbe vizual şi să fie suficient să te dezguste! Până la urmă niciun rahat, întins pe trotuar, n'a sărit la gâtul nimănui dar tot îl ocoleşti cu silă. Aşa, acum că am stabilit anumite principii îmi pot continua naraţiunea. Şi cum se tot învârtea gândacul, agasant – în jurul nostru, iată că s'a ridicat de la masă un metru şi optzeci de centimetrii de mine şi când i'am trosnit un 43 sănătos (umblat pe te miri unde) a pârâit gălăgios. „Păi nu?! Păi da!” şi m'am aşezat triumfător. După care am tot aşteptat şi la un moment dat, de niciunde, hop cu'n ospătar aparent serviabil dar care la vederea măcelului mai mai că s'a pierdut cu firea. Brusc a'nceput să devină agitat şi cu greu puteam desluşi ce îndruga. Aparent zăpăcit, ţipa întruna dup'un vinovat indicând incriminatoriu în toate direcţiile! Greu de spus ce se întâmplase cu el, dar uşor uşor am priceput. Repeta obsesiv „Dacu, Dacu”! Şi ne întrebam ce a păţit?! Cu patimă ne'a spus ce şi cum; cumva se făcea ca gâza cu pricina (proaspăt storcită) să fie angajată a cârciumii. N'ai fi zis! Poreclită „Budacu Gândacu” pe numele adevărat Ştefan Budacu (Fane Budacu sau Dacu, pentru apropiaţi) creatura, arvunită la negru (pe turele de noapte) făcea curat lună şi se arăta foarte eficientă atât la bucătărie cât şi pe restul spaţiilor. Muncea nocturn, fără scrupule, pentru a'şi întreţinea familia numeroasă. Mai ţinea până şi locul colegilor şi te împiedicai de el pe te miri unde; abia atunci am înţeles că lighioana ne dădea ocoale în intenţia de a lua comanda. Restul salariaţilor s'au strâns în jurul la ce mai rămăsese din el, bocindu'i îndureraţi tinereţea, dar situaţia s'a tensionat relativ iute şi câţiva mai porniţi au început să strige mânioşi: „să i se taie piciorul!”. S'a iniţiat imediat o anchetă în rândul angajaţilor să depisteze identitatea asasinului; suspectau pe cineva din grupul nostru dar nu se'aruncau să incrimineze fără nicio probă. Dat faptului că nimeni nu'şi mărturisea fapta şi alte dovezi sau martori nu existau, în urmă sfătuirii colective le'a venit ideea strălucită ca toţi din bar să'şi scoată pantofii pentru a le verifica tălpile. „Atât mi'a fost!” am chibzuit descurajat, parcă şi văzându'mă călcat în picioare de mulţimea furioasă. S'au apucat la puricat conştincioşi tălpile clienţilor şi observând cum se'apropiau de masa noastră simţeam laţul cum mi se strângea în jurul gâtului. Mare „bulan” am avut cu'n domn de la o masă alăturată care probabil în drum spre bodegă a păşit mai apăsat pe vreo goangă, lăsându'i o dâră verzuie pe încălţăminte; comisiei provizorii de elucidat crime i'a fost mai mult decât suficient şi'au tăbărât pe el. În schimb, eu (ca un profitor nenorocit, fără mustrări de conştiinţă) mi'am luat tălpăşiţa tiptil-tiptil pe vârful degetelor!

Peripeţie cu fluierături

Pe vremea când eram în armată şi de civilie mă separa doar un gard ridicat (în lehamite) la un metru şi jumătate, pe care'l săream cu privirea de câteva zeci de ori pe zi, obişnuiam să mă holbez cu necaz dincolo de ţarc.
În fiecare zi, pe la un patru, după ce ofiţerii îşi încheiau activitatea, intram cu băieţii în program; ne'nşiram cam cât ţinea gardul unităţii să fluierăm femeile şi să cerşim ţigări. Tutun ceream trecătorilor chiar dacă aveam, că făceam provizii, plus că o ţigară bună putea deschide o uşă; dar până şi cei mai cu dare de mână se dezarmau în faţa gardului viu, de soldaţi şi oricum nici două pachete nu le'ar fi ajuns să'i astâmpere pe toţi.
Pe cât priveşte muierile, lucrurile erau şi mai delicate; sătui fiind să ne masturbăm în faţa aceloraşi reviste deocheate, căutam inspiraţie vizuală. La ce era la gura noastră şi Sade s'ar fi stânjenit în faţa cohortei ce mustea de testosteron. Până şi cei mai sfioşi se'asmuţeau – lătrând, de după gard, iar cei mai obraznici mai mai c'o scoteau printre ochiurile de beton prin faţa vreunui pipiţe mai despuiate. Riveranele (din cartier) ne cunoşteau orarul, obiceiurile şi ne evitau de pe celălalt trotuar. Să nu trăiţi cu impresia că ne lua cineva în serios, doar cele mai hâde sau nebăgate'n seamă muieri mai schiţau câte'un surâs la băşcălia noastră, majoritatea ne compătimeau şi ignorau aclamările de coridă. Zeflemeaua avea efect terapeutic şi mare noroc de poziţia stradală a garnizoanei, căci altfel cred că mă alienam ireversibil.
Cumva eram răspunzător de timpul din captivitate, pe care trebuia să'l ucid în fel şi chip şi cum altfel decât spărgând la seminţe mai ceva ca un şoarece de siloz. Oricât de boem te'ai crede nu poţi asocia gestul golănesc de'a scuipa coji printre versuri de Baudelaire. Te adaptezi, la dracu şi chiar începi să'ţi intri şi să'ndrăgeşti rolul.
Într'o zi ca oricare alta, copiată la indigo, pe când stăteam atârnaţi precum cârnaţii la uscat ne'am pomenit pe nepusă masă c'o „madam” că se'apropie de noi vizibil afectată. Cu greu am desluşit esenţialul prin limbariţa cucoanei dar în linii mari se'arăta foarte deranjată de gestul grosolan, de a fi fluierată, de unul dintre militari; ne'a tot împuiat capul că ea este o femeie de casă nu orice şleampătă, cum ne'am permis aşa ceva, că n'a trăit în viaţa ei o ruşine mai mare şi obraznicul să facă bine s'o ia de nevastă! Mulţi au luat'o în râs spunându'i cu ironie că'şi făceau harem dacă se căpătuiau cu toate fluieratele şi că s'a băşicat degeaba c'au fluierat tipe şi mai grozave. Duduia mai rău s'a aprins şi cu fanatismul nebunului ce şi'ar dedica întreaga existenţă unei cauze, ne'a zis că pân'a doua zi de unde de neunde să'i scoatem peţitorul. Şi'a plecat!
Ce'i drept ne'a cam pus pe gânduri smintita, că părea determinată. Ne'am strâns laolaltă să ne cântărim opţiunile; unii mai slabi de înger deja se vedeau pe la comandant dând cu subsemnatul şi se văitau că cine dracu i'a pus, că nu puteau ei să'şi vadă de treabă. Cum necum unul dintre noi trebuia s'o ia pe madmoazelă de soaţă, dacă tot a fluierat în biserică, măcar pentru alea cinci zile de permisie. Dar cine?! Ăla nu că este deja'nsurat, unul c'a fost şi nu'i cine ştie ce, altul că n'o fi el cel mai prost şi tot aşa şi pe dincolo - uite cu cine te duceai la război! Trăiesc şi azi cu convingerea că vinovatul moral de păţanie a rămas necunoscut chiar şi'n propria conştiinţă, pentru că fluieratul femeilor de pe stradă devenise un automatism!
Nu'mi mai amintesc dacă m'a luat gura pe dinainte, mă plictisise deja subiectul sau am vrut să fiu eroul necunoscut ridicat pe soclu, dar destul de sigur pe mine am afirmat că mă'nsor eu (veste premiată cu ovaţii şi scandări de libertate, din partea camarazilor)! A doua zi - la prima oră, femeia aştepta moţ în poartă (ca după făgăduială). Nu ştiu dacă, pentru că'mi era hărezită, mi'a părut mai puţin necărcălită sau chiar emana un feminism candid. În ceea ce o priveşte, din tot plutonul, probabil că ea trăgea speranţe la ceva mai bun decât un ins uscăţiv şi cam adus de spate - dar cum calul de dar nu se caută la dinţi!
Ne'am luat după datină, între timp am terminat şi armata, toate bune şi frumoase. Nu mă dădea pe spate cu inteligenţa ori cu frumuseţea, dar era o companie plăcută şi am ajuns să îndrăgesc creatura în ciuda împrejurărilor în care ne cunoscusem. Timpul le aranjează pe toate, după cum spune vorba şi nici în cazul nostru nu s'a făcut excepţie. A căşunat'o într'o zi să ne despărţim, că ea îl iubeşte pe altul; pe un neica nimeni care'a fluierat'o sănătos, ca la stână, cu două degete'n gură şi'a simţit că rămâne gravidă. Astfel stând lucrurile cum puteam eu ca specimen raţional să mă interpun în calea dragostei lor primitive; am condus'o cu privirea de la fereastră şi am început să fluier a pagubă!

Jertfă

Ultimul asalt de primă linie s'a soldat, cu moartea unui...soldat! D. s'a înrolat în armată, să cadă la datorie, pe vremea când obişnuia să ia cu împrumut (de la viaţă) felurite sentimente pe care se angaja să le înapoieze (chiar) cu dobândă, dar (ca un făcut) niciodată nu isprăvea să'ncadreze în termen. A devenit rău platnic, iar cum soarta nu ispăşeşte debitorii i s'a pus sechestru pe conştiinţă. În schimbul ochilor, a rămas cu'n gol spaţios în privire, pe care (uneori) credea, ca nici ea nu'l va mai putea umple. ''Fă dragoste cu mine, cum n'ai mai făcut'' spunea ea, ştiind că D. o iubea; o iubea dureros; o iubea incurabil pentru că se îndatorase c'un credit (pe mulţi ani) pentru dragostea ei, pe care urma să'l achite undeva pe la pensie dar nu se mai vedea trăgându'şi după el obligaţiile! ''Iubeşte'mă într'un fel al tău'' îi bubuia lui D. în urechi, atât de zgomotos încât tunetul tunurilor părea foşnet de frunze, nu metal ce detona moartea!