Hocus pocus

Sceptic din fire, nu am privit niciodată cu ochi buni paranormalul; am cântărit, atent, probabilitatea de existenţă a fantasticului sub premisa judicioasă a omului modern ce îşi înclină capul doar în faţa ştiinţei şi a tehnologiei, însă susţin cu înverşunare teoria că un individ adus în pragul de a-i fi denegate în totalitate conceptele, este pasibil de nebunie. Un caz similar de sminteală am studiat la un pacient diagnosticat de alţi colegi cu schizofrenie paranoidă. "Încă un nebun" i-ar lua pe unii gura pe dinainte, cu obiecţia că subiectul în cauză mi-a fost un prieten apropiat. Pe Stuart l-am cunoscut pe băncile facultăţii; un ins de o inteligenţă uluitoare, raţional din cale afară nu se angaja să tragă concluzii nefondate, fără argumente puternic înrădăcinate în real. La vestea că S. a avut un moment de rătăcire, am cerut comisiei de expertiză psihiatrică să-mi permită o şedinţă privată cu acesta; mi s-a atras atenţia, din capul locului, asupra gradului major de tulburare a colegului nostru. L-am găsit într-o stare paroxistică, cum rar mi-a fost dat să observ în cariera mea şi am rămas stupefiat de faptul că de când Stuart m-a zărit, a tăbărât pe mine cu rugămintea să-l ascult şi mai important să-i acord credibilitate; era suficient de incoerent în firul logic al gândirii şi cu atât mai mult în exprimare. Mărturia sa, dispusă de mine într-o ordine "legată" am s-o introduc în următoarele rânduri: "În dup-amiaza cu pricina, cum stăteam pe o bancă din parcul central, pe la orele prânzului, cu nasul băgat într-un studiu recent despre absenţa liberului arbitru din conştiinţa umană, m-am pomenit lângă mine cu un individ de-a dreptul straniu. M-a indignat mai degrabă mitocănia sa, de a se aşeza lângă mine pe bancă făr-a cere aprobare, decât aspectul său fistichiu. Purta un palton lung de culoarea muştarului, mânuşi negre de piele, pantaloni de in ca untul, un pantof d-un fel şi unul d-un fel; bătea lejer pe la un doi metri şi avea ochi ageri ce-mi tot căutau privirea. S-a prezentat ca fiind un magician ambulant, pe numele de scenă - AbraCaDan şi din vorbă-n vorbă, cu o insistenţă nepoliticoasă tot încerca să mă convingă să-i permit să-mi arate cel mai tare truc cu cărţi. L-am refuzat respectuos, în primă instanţă, dar tot insistând am ajuns să devin răutăcios, poruncindu-i să mă scutească cu vrăjelile lui. Ba chiar am dat să mă ridic şi să plec, dar se ţinea scai. În cele din urmă, într-o slăbiciune de moment i-am îngăduit scamatorului să-şi ducă la bun sfârşit şiretlicul. Ne-am aşezat iar pe bancă, a scos pachetul de cărţi şi a-nceput să mi-l vânture obsesiv prin faţa ochilor; tot privind mănunchiul am simţit cum o amorţeală liniştitoare a pus stăpânire pe mine. Bănuiesc că am leşinat sub hipnoza vicleană a magicianului şi dup-un răgaz de timp m-am dezmeticit p-un tărâm de basm parcă, într-un soi de catedrală construită integral din cărţi de joc; arhitectura migăloasă m-a lăsat cu gura căscată. Aruncând o privire în jur, am băgat de seamă că eram înconjurat de fel de fel de personaje scoase din acel pachet fermecat; careul de popi, în frunte cu cel de neagră, gata să oficializeze o fastuoasă ceremonie, în calitate de preoţi înalţi; o gardă de onoare formată din juveţi, la brâu cu cosaşi dintr-un joc de şeptică; un alai numeros de "cartoafe"; damele, domnişoare de onoare, în straie de sărbătoare; buchete florale de treflă, încă cu rouă pe ele, împodobeau candelabrele de romb ce atârnau de tavanul înalt. Deodată, o linişte apăsătoare s-a pogorât peste întreaga încăpere şi privirile căutau cu interes uşa care se deschidea leneş în impacienţa invitaţilor. Dama de neagră, a păşit parcă adiată deasupra podelei, gatită într-o rochie distinctă ce-ar fi purtat dominant trupul oricărei altei femei dar nu şi corpul ei perfect. Am realizat că frumoasa de pică îmi este menită mie, un simplu muritor nevrednic de sublimul ei! S-a apropiat uşor luându-mă de mână şi am simţit cum un sentiment de jertfire mă năpădea. A fost întrebată dacă doreşte să-mi fie aproape pentru o-ntreagă eternitate; a răspuns hotărât şi firesc cu-n "da" fără cusur şi inima care tăcuse pentr-o clipă, a început să mi se zbată ager. Vâlvătaia din piept m-a readus cu picioarele pe pământ, să spun aşa şi în buimăceala produsă am vrut să-i cer lămuriri magicianului, dar ia-l de unde nu-i!" Depoziţia lui Stuart, sub aranjamentul meu, poate v-a părut liniară şi comportamentul său cerebral, dar cert este că bietul de el după "trezirea la realitate" cuprins de frenezie a bruscat diverşi cetăţeni cu staturi de prăjină precum cea a iluzionistului, speriind lumea cu vorbele sale fără sens, fapt pentru care a fost închis la spitalul de psihiatrie. Din nefericire, nu am avut timpul necesar să mă pronunţ cu-n diagnostic obiectiv în cazul lui Stuart, pentru că la foarte scurt timp după întâmplare s-a sinucis asfixiat de un pachet de cărţi şi nimeni nu-şi poate explica cum a ajuns în incinta ospiciului aflat sub strictă supraveghere. Două lucruri curioase asociate cu moartea lui ar fi faptul că din tot maldărul de cărţi înghiţite, doar dama de pică a păstrat-o intactă şi un alt aspect neprobat: mulţi pacienţi au susţinut prezenţa străină a unui vlăjgan în interiorul instituţiei, dar ţinând cont de stare sănătăţii lor mentale, declaraţia lor nu a constituit o probă, dar chiar ş-aşa întreaga păţanie s-a învârtit în jurul misterului!