Sentinţă

Moartea este un deşert, infinit, fără niciun copac de care să'mi agăţ gâtul, o stâncă de pe care să m'azvârl sau vreo gură de apă în care să'mi bolborosesc ultima suflare. Fără un punct de reper (în pustiu) încotro să'mi care paşii trupul schilod, c'o mână sumesă de ghips şi'o proteză ciuntită de carii?! Aşteptarea'i o cursă, cu dinţi mâncaţi de rugină, ce nu'mi pot sfâşia piciorul (să mă desprind) – un laţ ce nu'şi slăbeşte sau înghesuie nodul. Liniştea e o temniţă...fără strajă, gratii, ne'ngrădită de sârmă ghimpată – o văgăună ce'şi surpă malul sub încleştarea degetelor. Întunericul este'o cană de ceai, negru...îi adulmec aroma, infuzia mă'mbată, toarta mă'nconvoaie să moţăi în scobitura linguriţei. Dragostea'n mocirlă e o cârtiţă, trasează nordul cu lungimea mustăţilor şi trecutul cu dâra cozii. Printre porci pot umbla în cizme de cauciuc dar ce inutil să port mânuşi sterile când îmi plimb goliciunea prin haznaua umilinţei de a fi muritor.