Fantome din trecut

În privinţa unor amintiri se spune că'i mai benefic să le îngropi sub un morman de uitare, dar când îşi vâră încornoratul coada şi scotoceşte cu furca prin cele mai prăfuite cotloane ale memoriei este indicat să iei taurul de coarne şi să'ţi înfrunţi demonii. Întâmplarea pe care urmează să o expun este pe cât de stranie pe'atât de marcantă şi sper totuşi că'n mintea cititorilor să nu prindă contur ideea că aş fi vreun nostalgic al copilăriei sau al vieţii la sat şi că aştern poveşti de gura sobei, când eu prin alte învelişuri intenţionez să disec.
Să n'o mai lungesc – am să încep încadrând firul evenimentelor într'o vară, petrecută în cadrul rustic, din pruncia mea în care silit petreceam zile la „ţară”. Copil fiind nu am îndrăgit mediul rural, mi'a displăcut să merg desculţ sau să mă spăl la lighean; în scurtul exil hoinăream ziua'ntreagă, călare pe bicicletă, uliţele îndesate cu praf (că doar d'asta îi zice „la ţară” pentru aspectul că'i ţărână, după cum obişnuia să'mi spună ma-marea) şi seara moţăiam la gura şanţului ascultând pe furiş cum babele povesteau împrejurări fantastice. Una în mod deosebit mi'a atras atenţia, poate şi pentru faptul că personajul în cauză locuise „gard în gard” cu ai mei, pe'atunci nefiind mai mult decât o cocioabă prăpădită de foc.
Chipurile, era vorba de o tânără ce locuia singură (părinţii murind în circumstanţe misterioase) şi care trăia mai mult din pomana oamenilor decât din „datul în cărţi” sau „datul în cafea”. Aparent ducând o viaţă liniştită, totul a fost zdruncinat când prin sat s'au iscat rumori cum că do'şoara s'ar îndeletnici cu magie neagră; în realitate toate ar fi plecat de la avansurile, făr'un fine, ale ţârcovnicul local ce aspira la'nsurătoare pentru a obţine postul de preot în sat (titularul fiind un bătrân oropsit d'o boală grea). Pe altă parte balanţa se'nclina şi în favoarea omului smerit ce suferise de curând o cădere nervoasă şi tot afirma ceva'n legătură cu'n drac ghebos, fapt ce necondiţionat l'a expediat la ospiciu pentru reabilitare şi acolo ar fi rămas, cică. Tot felul de zvonuri au început să perinde prin rândul oamenilor, cum că fata ar fi ţinut închis într'o lampă un diavol iar noaptea când îl elibera lua proporţii de om şi la braţ cu tânăra gonea pe uliţe până ce se năpusteau în lanuri de porumb unde începeau să se iubească pân la ziuă. Femeia ar fi alergat goală şi luna s'ar fi ofilit sub palidul pielii sale, iar buclele ei galbene mângâind ştiuleţii îi prefăcea în coceni la simpla atingere. Dracul, adus de spate – uscăţiv, cu păr ţepos pe picioare (duhnind a doagă) lăsa'n praf urme de juma' de metru per calapod şi pe câmp tranşee s'acopere statura.
Evenimentele s'au încheiat printr'un incendiu scornit la reşedinţa individei, după ce mai mulţi localnici aţâţaţi de curiozitate au dispărut încercând să probeze prezenţa răului pe lume şi gura lumii ar spune că la autopsie tânăra purta în pântece o monstruozitate de fetus. Ce'i drept, vorbind, m'aştept ca după ce'o să fie citită proza să treacă drept fabulă printre unii căci şi eu am momentele mele de îndoială!