vineri, 18 noiembrie 2011
Legat de sfârşit...
O căşunase, cândva – pe'o prietenă, dorinţa de a se molipsi cu tot dinadinsul d'o boală cumplită, incurabilă, dar s'aleagă cu ea din vrerea universului şi nu benevol. Ce'i drept macabră intenţie şi totuşi justă în context luat individual. Trebuie să recunosc faptu că n'am fost niciodată d'acord că cineva îşi poate induce moartea doar reflectând intens asupra ei; decesul cauzat de „inimă rea” poartă un diagnostic medical şi doar bocitoarele pot asemui asta pe nişte „băbisme”. Opoziţie de păreri, probabil, că tânăr nu îţi doreşti bătrâneţea, iar vârstnic fiind râvneşti la nemurire. Involuntar îmi vine acum în minte împrejurarea cu un profesor ce povestea, lipsit de frământări, cum peste mormântul părinţilor săi a plantat porumb! Adevărul este că în privinţa morţii oamenii pot manifesta multe năstruşnice deprinderi. Deunăzi aflându'mă zgribulit în autobuz am fost întrebat de un vârstnic, c'un buchet imens de crizanteme – împăturit neglijent în ziar, dacă mai are mult până la cimitirul Ghencea şi i'am răspuns amabil că nu (aflându'ne, desigur, în apropiere) dar tare m'auzeam completând că la ce vreme'i afară te'ndrepţi spre cimitir doar de vrei să rămâi acolo. Purtând o discuţie amicală, cu un apropiat, îmi justificam opinia că pentru mine moartea duhneşte'a oţet! Lucrând o vreme în sistemul medical, m'am lămurit că'n majoritatea cazurilor unui proaspăt – decedat, lumea se năpusteşte să'l ude (puţin spus) să'l scalde la propriu în oţet şi în mirosul de cămară făcută zob, am băgat de seamă că'n subconştientul afectat, posibil, să fie un soi de îmbălsămare precoce; prin urmare oţetul este util doar în salate! Referitor la boli cancerul îmi pare cea mai simulată maladie, asemenea ataşării – timidă în debut, cu tiv de nădejde în apogeu şi lamentabilă spre flancuri. M'a purtat într'o dimineaţă, metroul, să'mi slăbesc privirea într'un paragraf pios: „iar de nu primeşti ce ceri, poate nu'ţi este de folos”...atunci am să mulţumesc divinităţii pentru nimic, iar despre morţi numai de bine, că doar plâng suficiente morminte!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu