Demonul

Odata cu caderea noptii, stand in pat trist, m’am trezit cu semiluna de pe cerul (mai mult noros) ca’mi intra’n camera. S’a furisat pe geamul intredeschis; nu, n’a cazut pe podea ci s’a asezat in coltul de sus. Privind fugitiv pe geam am remarcat ca o bezna pacloasa se lasase. Asta nu m’a’ngrozit…m’am ridicat, bombanind ca tre’ sa’mi achizitionez neaparat o sita ca sa nu mai am parte pe viitor de alti musafiri nedoriti. M’am indreptat catre ea cu scopu de a o alunga. Ajungand in dreptu ei am intins mana, a stat s’o prind…nici macar nu s’a zvarcolit. Tineam, pentru prima oara in viata, in palma o semiluna. Ma tot gandeam daca s’o azvarl inapoi sau nu...tot ezitand, am simtit cum partea ei intunecata mi’a exilat toata suferinta mea de muritor, intr’o teribila taietura. Palma dreapta capatase o adanca rana ce refuza sa’si inchida ochiul ei, de vampir, ce plangea necontenit c’o substanta albastra. Semiluna isi reluase locul ei initial. Brusc m’am simtit vinovat de existenta plagii s’am devenit si mai posomorat; am incercat s’alin rana, acoperind’o cu soapte, spunandu’i ca nu merit pe cineva care sa’si verse chinul pe’o galbena, foaie cutanata! Ea ca stupida nu pricepea cele rostite de mine si printre siroaie, incapatanata, mi’a daruit o privire in adancul ei…am vazut stand pe’o masa refugiata, intr’o camera goala, o penita cu chip de demon; n’am dat crezare celor vazute caci imaginatia’mi era tot timpul calauza dar dup’un clipit agonic, timp de cateva secunde – am constatat, cutremurat, ca totul era real. Instinctual am incercat sa’mi infig falangele (de la cealalta mana) in crapatura – cu gandu s’apuc himera, dar la simpla atingere a unghiilor trupu mi’a fost mutilat de dureri aspre! Scotand un strigat m’am ambitionat sa’ncerc din nou, dar trezindu’ma din ameteala imaginilor derulate, am observat ca rana se consolase – ba chiar mai mult se cicatrizase, pe foaia’mi cutanata ramanand doar o subtire dara de cerneala! “Cum este posibil asa ceva?! Cum?! (tip eu catre semiluna)”. Sufocat de propriile’mi cuvinte ,rostite’n graba, mi’am intors privirea incercand sa…dar ea s’a repezit sa’mi spuna, permintandu’mi sa respir: “rana nu’ti era sortita ci doar ce’ai putut vedea in ea…condamnarea salasluieste’n tine!” “Dar…dar pentru ce anume?! (ma reped eu s’o’ntreb iar)”. In linistea ca de pamant intrebarea a rasunat capatand ecou…eu si semiluna nu mai imparteam camera! Pierdut in puzderia de nedumeriri, imbratisat de teama, mi’am provocat, voit, o noua rana incercand sa ma descotorosesc de penita cu chip de demon – convins ca si salvarea era tot in mine! Am apucat un cutit si’am urmat cursul spicului de cerneala – sedat, parca, n’am simtit durere; sub privirile mele rana s’a deschis, iarasi, larg…am aruncat o privire in dansa dar nici urma de blestemata penita (nici macar masa ci doar un loc pustiu). Pentr’un moment m’am linistit putin dar imediat un izvor de caldura m’a inundat cu torentele sale purpurii, ploapele mi se’atrageau magnetic si’n ultima clipa constienta am observat la capataiul meu o luna plina ce’mi veghea calmul sfarsit…