Camera

Mi’am schimbat domiciliul; m’am mutat intr’o garsoniera cu nimic iesita din comun. Am pasit, timid, sub indrumarile gazdei. Nefiind locuita de ceva vreme, conturu obiectelor purta straie de’o pulbere alb-cenusie dar s’asa incaperea dadea impresia de curat. Cheile mi’au fost inmanate, la fel ca si adresa unde trebuia sa trimit, lunar, soldul pentru plata chiriei – persoana care’mi incredintase locul de sedere, trebuia sa paraseasca negresit tara pe termen nelimitat. Mai multe detalii nu mi’au fost acordate, individual fiind destul de misterios si scump la vorba. O strangere, ferma, de mana mi’a dat de’nteles ca toate detaliile (de altfel in numar mic) au fost stabilite si venise timpul sa ne despartim. L’am salutat politicos, schitand o miscare din cap, promitandu’i ca n’am sa fiu rau-platnic si la data stabilita va primi suma de bani.
In timp ce eu imi caram bagajele, majoritatea carti si cateva boarfe, o menajera punea oarecum la punct, garsoniera, pentr’o suma modica. Cand totul a fost gata a mimat zambind un salut si s’a grabit spre usa; am condus’o cu privirea si’am observat cum isi impaturea bacnota cu miscari agere dupa care si’a’ndesat’o in corset. Fiind doar o copila, gesturile sale nu mi s’au parut nepoliticoase…rusinandu’se mai degraba de diferenta de varsta dintre noi. Dupa despartire m’am apucat sa despachetez cutiile si sa impun o oarecare ordine lucrurilor. Asa’zisa treaba nu m’a retinut foarte mult si’n cel mai scurt timp am putut sa interactionez cu sofaua. M’am napustit asupra ei cu’n salt copilaresc si m’am multumit sa lenevesc – cuprinzand cu rotiri de cap toata camera, ca sa ma familiarizez cu’mprejurimile. Nimic iesit din comun…fiecare obiect, adus sau gasit la locul cu pricina, parea ca are destinat o suprafata pentru a coexista in perfecta armonie cu celelalte lucruri – in acelasi mediu. Mare mi’a fost surprinderea, cand atintindu’mi privirea spre tavan, am remarcat faptu ca prezenta crapaturi in varuiala. Oare cum nu observasem asta?! Probabil ca propietarul inca se mai afla in oras, dar daca l’as fi deranjat c’o plangere dupa doar cateva ore, as fi lasat impresia unui om neserios – stereotipul vesnicului nemultumit, mai ales ca’mi facuse o reducere semnificativa. Ideea mi s’a naruit rapid din gand, imaginandu’mi ca doar c’o mana de var pot remedia stricaciunile. Asta mi’am propus sa fac si pana la asfintit. N’am ezitat foarte mult si dupa ce’am izbutit sa fac rost de materialul necesar, m’am pus pe treaba. Orele au zburat mai repede decat m’asteptam si cu putin inainte de apusul soarelui munca a fost finalizata. Privind la lumina becului, lucrarea mea de amator, am fost tare multumit de rezultat. Nu era foarte tarziu, dar se trecuse deja la ora de iarna, asa ca se’nnopta cu repeziciune. Cum si soarele se retrasese si eu m’am simtit istovit…am decis sa ma culc. Am adormit cu’n zambet suav pe buze si cu ochii intepeniti pe tavan.
Culcandu’ma devreme m’am trezit in bezna. Cat timp am mai zacut in pat, ma mangaiam cu gandu ca tare bine am dormit…surprinzator acest lucru avand in vedere ca era prima oara cand faceam asta si deseori se’ntampla contrariul. Cand a’nceput sa desluseasca orizontul incaperii, mi’am indreptat privirea (ca un meserias ce’astepta sa primeasca laude) spre tavan. Curios…era o copie fidela a imaginii de pana sa’l imbunatatesc. Asa ceva nu putea fi real si m’am repezit s’aprind lumina; acelasi lucru…exact acelasi lucru! Incepusem sa devin irascibil si multe intrebari curgeau cu intensitate sporita. Nu eram eu o persoana calificata pentru astfel de treburi, dar nici macar unui carpaci nu i se dezintegreaza munca dupa cateva ore. Poate vecinul de deasupra avea ceva defectiuni la sistemul de apa s’asta trebuia sa’mi fi cauzat paguba. Privind inc’o data, cu atentie sporita, observ ca nu prezenta urme de umiditate s’atunci sansele ipotezei mele scadeau considerabil, dar tot merita sa vad ce si cum. Mi’am tras ceva haine pe mine si m’am avantat pe scari spre etajul superior. In timp ce urcam scarile ma gandeam si totodata speram ca vecinul era treaz si daca, totusi, nu era…sa nu fie o fire suparacioasa ca d’abi se luminase d’un ceas. Depasind treptele, calculez in minte care apartament tre sa fie deasupra si observ o usa neagra pe care nu erau afisate nici numarul apartamentului si nici numele vreunei familii. Am incercat sa sun…soneria nu functiona (asta nu m’a mirat). Am incercat apoi sa bat…intai mai moderat, dar vazand ca nu raspunde nimeni si nici macar pasi sau alte zgomote nu se aud, am gasit necesar sa lovesc mai cu tarie. In bloc loviturile mele rasunau puternic si dupa cateva momente usa de alaturi s’a deschis. O femeie in varsta a aparut in prag si dupa ce m’am recomandat ca fiind vecinul de la etajul inferior, i’am relatat intamplarile. Mi’a replicat, cu o sinceritate intalnita la batrani, ca n’ar avea la cunostinta sa locuiasca cineva la usa respectiva – recomandandu’mi ca pentru mai multe detalii sa ma deplasez pana la administrator. Am urmat adresa, dar si la persoana cu atributii n’am reusit sa primesc amanunte care m’ar fi putut ajuta cu ceva. Dansul, parca, manifesta acelasi interes ca si mine pentru acel apartament, cu atat mai mult ca nu mai cotizase, d’aproape un an, la darile catre stat. Mi’a mai acordat un indiciu, spunea el important, ca’n acte figura un anume domn L.S. dar intreband la politie (asa departe mersese) nu exista vreun individ care sa poarte acest nume. Am ramas, pur si simplu, stupefiat de acest “locatar-fantoma”; i’am multumit batranelului, rugandu’l sa ma anunte, negresit, daca mai descifreaza ceva legat de acest mister. Framantat destul de mult, de prima zi a sederii mele, am plecat sa cutrier orasul – asta am facut cam toata ziua, far’o destinatie anume, si mai pe seara m’am opintit intr’un local (destul d’aproape de locuinta mea…pe care’l remarcasem dimineata cand parasisem cladire) cu intentia sa beau cateva pahare.
L’am parasit destul de tarziu, eram printre ultimii clienti, si m’am indreptat spre casa. In timp ce urcam, atent, scarile mi’a trezut prin cap inc’o tentativa de a’mi deranja vecinul cel mistic, dar cum era tarziu si eu nu eram tocmai intr’o stare favorabila de a purta o conversatie, m’am lasat pagubas. Ajungand in fata usii mele, am fost supus grelei incercari de a potrivi cheia in lacasul predestinat ei. In cele din urma (urmand zicala: “incercarea moarte n’are”) am reusit s’o deschid. Am pasit putin in zig-zag, prin camera unde trebuia sa ma odihnesc, si ceva straniu mi s’a aratat: linia tavanului prezenta o usoare curbura. Nu parea nicidecum o iluzie si tare’mi veanea sa nu pun asta pe seama cantitatii de alcool consumate – dar mintea imi era tulbure si facandu’mi’se ameteala m’am prabusit ca lesinat.
Am dormit la fel de bine, d’aceasta data starea de somnolenta provocandu’mi’o singur…cand m’am trezit era tot intuneric. Am resimtit o usoara durere de cap si’n timp ce’asteptam sa se iroseasca, mi’am adus aminte de schimonoseala plafonului. N’am prea stiut ce sa mai cred si evitam sa aprind lumina…de ce’mi era teama exact nu puteam sa’mi explic, adevaru oricum avea sa reiasa la rasarit. Asta s’a si’ntamplat si cum sedeam eu orizontal, soarele s’a oglindit mai intai pe tavan si mi’a parut si mai adus de “spate”. Instinctiv mi’a venit sa’nchid ochii, ca un copil care se uita la un film de groaza si se’ascunde in palme. M’am imbracat grabnic cu intentia de’a ma duce, ca si’n dimineata anterioara, pana sus. Eram destul de pus pe galceava si doream sa primesc niste explicatii plauzibile. Dupa cum m’asteptam nici l’aceasta incercare nu s’a obosit nimeni sa’mi raspunda…pana si batrana de vis’a’vis a ramas in casa si nu m’a’ntampinat. Plin de furie m’am retras in apartamentul meu si ce sa vad…plafonul si mai stramb, de parca o greutate (considerabil de mare) isi exercita forta. Nu’mi puteam explica asta, poate pentru faptu ca nu auzisem niciun zgomot suspect…ar fi putut cel putin parchetul sa trosneasca sau lustra sa scartaie. Invartindu’ma, derutat, imi parea ca vine din ce in ce mai mult catre mine; incercand sa opun rezistenta cu mainile (n’a fost nevoie nici sa ma ridic pe varfuri) am simtit cum acestea imi sunt respinse. Am intrat in panica. Ma tot gandeam ce solutii sa aplic, cand eu n’aveam niciuna. Sa chem pe cineva in incercarea de a remedia?! Cu greu m’ar fi crezut si chiar daca l’as fi clintit, ar fi privit neputincios – ca si mine, considerand ca nu ma poate ajuta atata timp cat n’avem acces in apartamentu de deasupra ca sa aflam cauza. Sa sesizez autoritatile competente?! Cum sa fac asta cand administratoru imi spusese clar ca politia n’avea in evidenta acea persoana si mai mult, daca pentru o datorie la stat nu se sinchisisera sa ia masuri drastice…pentru problema mea niciodata. Sa’l instintez pe propietar?! Cu siguranta va crede ca vin cu astfel de tertipuri, ca sa’mi mai reduca vreun cost sau chiar sa’nteleaga ca refuz sa’i platesc (profitand de absenta sa). Chiar daca s’ar fi hotarat sa se’ntoarca…n’ar fi fost prea curand. Deruland lista cu optiuni, realizez ca practic n’am cale de iesire.
In timp ce’mi insiram toata flecareala asta prin cap, m’am dezmeticesc ca stand pe fotoliu (nu stiu cand m’asezasem) am dat sa ma ridic, dar lovind cu putere un corp dur am fost fortat sa m’asez iar. Tinandu’ma cu mainile de cap si privind in sus…cateva bucatele de var s’au oprit in ochii mei si printre lacrimi si clipiri am vazut tavanul la doar cativa centimetrii (atat de mult se lasase). Usa si geamul erau distruse pe jumatate. Nu scosesera nici cel mai mic sunet; acum intr’adevar eram sortit pieirii. In urma carui eveniment sa’ntamplasera toate astea?! Oricat m’as fi straduit nu gaseam o explicatie logica. Tot ce’mi era dat sa cunosc, era c’o sa’mi gasesc sfarsitu intr’o garsoniera obisnuita, presat d’un plafon neobisnuit…de parca as fi fost o insecta. In scurt timp am fost fortat sa parasesc fotoliul si m’am intins pe podea privind neajutorat cum tavanul tot pierde din altitudine. Parca eram supus unei executii. Primeam pedeapsa capitala si toata lumea parea sa cunoasca motivul, numai eu nu – cel mai indreptatit! Condamnarile de gen (ma gandeam eu) isi aveau desfasurarea in locuri publice, ca desi astfel de sentinte privau de viata doar persoana in cauza, ele aveau un character de masa - nu unu singular, fiind un exemplu si de aceea erau mediatizate s’anuntate cu mare valva. Un exemplu biblic ar fi fost cetatile Sodoma si Gomora, chiar daca a fost vorba de mai multi oropsiti.
Acest lucru, ca inca din antichitate pedepsele capitale erau savarsite ca niste spectacole, ma aducea in culmea disperarii. Imi veanea sa tip cat ma tineau plamanii: “in piata mare cu mine, strangeti’va cat mai multi…si copiii desigur, eu de ce nu as fi vrednic d’un astfel de sfarsit daca tot sunt gasit vinovat de ceva”. As fi facut toata aceasta tevatura, inutila probabil, doar doar s’ar fi gasit cineva capabil sa’mi explice de ce toate astea. Nici pe departe nu s’a’ntamplat asa…la executia mea, privata, ma aflam doar eu si calaul meu in toale albe. Deja se apropiase considerabil de mine si’l atingeam cu nasu. Simteam cum respiratia imi ricoseaza din suprafata lui prinzand broboane de sudoare. Totul incepuse sa decurga lin…priveam indeaproape lucrurile si perceam finalu ca neavand nicio spoiala de suspans. In momentu cand mi’am sarutat calaul, cu buzele inflacarate de sange, ma tot gandeam cu ce oare eram eu mai demn decat un magar, care’si simte povara dar nu pricepe de ce este responsabil de greutatea ei.