O altă filă de jurnal

Ar trebui ca pe acestă foaie să las impresii, dar neîmplinirea care mă hărţuieşte se va arăta prevalentă în rânduri. Să aloc cuvinte noi „carierei” ar fi o irosinţă nejustificată, tot ce pot spune...este doar că mi’a oferit oportunitatea să adulmec anumite trăsături caracteristice fantomelor ce aparţin cotidianului muncitoresc. Nu a trecut mai mult de o săptămână şi deja simt că mă zvârcolesc în plasă, afundându’mă departe de luxul lipsei mele de ocupaţie (poreclită de unii)...adevărata denumire fiind nedegradarea eului meu. Când începi să te familiarizezi cu necunoscuţii din mijlocul de transportul în comun, pe care întâlnindu’i zilnic (parcă) simţi nevoia să’i saluţi politicos, nu eşti departe de uitarea de sine.
De multe zile, cuvintele nu s’au mai adunat într’o formă literară şi atunci când o fac mă aflu într’un mijloc de transport în comun – simt că devine o parte din mine; nu, nu mă mai aflu ameţit la biroul meu incomod care cu fiecare pahar consumat mă invita să’mi plec capul pe dânsul. Acum totul stă altfel, până şi cantitatea de alcool s’a diminuat apreciabil, amorţeala bahică fiind înlocuită de ora timpurie a ceasului. Mă răsplătesc admirând, fugitiv, între staţii (stafia mijlocului de transport în comun) frumuseţea rară – matinală, a unei fete care (probabil) s’a trezit cu mult mai devreme decât mine pentru a se dichisi, sau poate este doar frumoasă („doar frumoasă”...ce jignire) când asta este tot ce’mi mai dezmiardă chipul uşor bulbucat de băutura, pe care mă constrâng (în fiecare seară) s’o consum...în nădejdea că’mi va acorda desfătarea de altă dată.
Furnicile, de la metrou, ce trec pe lângă mine’n grabă şi pe care evit să le stâlcesc, ar trebui să’mi fie recunoscătoare…că tot eu sunt acela care le ocolesc acrobatic, fâstâcindu’mă pe picioare ca o balerină cu dureri de gleznă şi mă aflu în ipostaza, ingrată, de a fi îndurător cu ele când aş putea să mă năpustesc asupra lor…să le molestez aşa cum încearcă ele să facă fiind conduse de fiorul muncii, ce le poartă haotic prin oraş. Harta comunităţii fiind memorată şi tipărită profund sub epiderm, mulţi se deplasează mecanic, familiarizaţi cu peisajul…se dezmeticesc doar la destinaţie. Încă dorm deşi sedaţi de cafeaua cu efect placebo, pe care se reped s’o soarbă fierbinte în zorul ceasului fentat cu câteva minute.
Să capturez aceste deprinderi, tocmai eu care credeam că pot rămâne neîntemniţat…să mă disting de buluc şi să’i asemui însuşiri repudiate, pe care să le spulber precoce la stadiul lor de miraj?! Afirm cu remuşcare că nu am izbândit şi sper ca măcar tu să reuşeşti să nu fi sedus de minunea unor chipuri încântătoare ce te privesc dimineaţa (hipnotizându’te să urmezi calea labirintul)…şi să striveşti, fără căinţă, insectele din jurul tău, dar mai presus de toate să’ţi menajezi firea de oribilul citadin loc căruia îi plăteşti tribut cu propria persoană!