Tramvai

Evantaiele muierilor se mişcau ritmic sub fâţâiala ochilor mei ce nu aveau stare…te regăseam în fiecare chip pe care’l aţinteam insistent la deschiderea supusă a uşilor de tramvai printre care un nou torent de tine făcea paşi mărunţi spre gândul meu. (Tot) coborai şi urcai la prima încăt îmi devenea apăsător să’mi mai notez pe ultima filă a memoriei mele un număr exact al persoanelor pe care mi’aş fi dorit să le am în molipsitoarea lipsă a ta. Prin ultimul geam am început să las dâre de iris spre locul unde siluetele noastre au întârziat sub umbra blocurilor cu halucinant de multe etaje. Plecam silit, sub condiţiile impuse prezentului nostru limitat şi nici portretul altor fiinţe frumos mirositoare, ca şi tine, nu’mi ameliorau starea înţărcării mele provizorii. Te rătăceam adeasea din gând în infidelitatea de care te suspectam fără un motiv concret ci doar pentru faptul că nu te puteam intui, în acel moment, fizic lângă mine. Mă ardea toropeala aglomeraţiei intensificată de ora ceasului mereu aleasă cu câteva zile înainte, fără a se ţine cont de prognoza ce se anunţa nefastă întălnirilor noastre reci, în care amândoi ezitam să ne dezicem de frământările intimităţii noastre.
Conducându’mă deliberat altundeva, mă vedeam în stare să te bruschez, apucându’te violent de gură, şi să ţip în tine tot ce simţeam în glas şi nu’ţi puteam spune. Anesteziat de absenţa ta şi rămas în hibernare, cu spectrul tău înţepenit în amintirea mea, mă simţeam inofensiv în faţa numeroaselor ore de pe întinderea ceasului încăpăţânat, împotriva pretenţiilor mele de moment în care tânjeam bolnăvicios să fiu îngrijit de ipostaza inoportună a chipului tău. Am coborât cu două staţii înainte de capăt, tu nu…de altfel nici nu te’ai urcat vreodată, ai rămas tot acolo aşteptând să te măgulesc c’o altă adunătură de schije din fantezia mea ce erupe ori de câte ori, constrâns, mă izgonesc departe de tine.