Hoţul

Să fiu cinstit cu dumneata, mai mare deranjul; la jaf mă refer, desigur! Când mă gândesc la cât mă duce acum să schimb yala, mai bine aş lăsa uşa deschisă; dacă se mai găseşte vreun borfaş să îmi spargă casa, să nu mă coste mai mult broasca decât tâlhăria în sine. S-a şi găsit de la cine să fure, taman de la mine! Mi-a răsfoit toate cărţile din bibliotecă, doar-doar aveam vârâte bancnote printre paginile vreunui roman. Cum n-a fost să fie barem de-ar fi citit şi el o pagină-două, că nu strica! Bănuiesc că m-a căutat şi la saltea, nu bag mâna în foc...fie vorba între noi patul meu este mereu răvăşit; la ce bun să îl tot aranjez întruna. Nu sunt genul de om care să stea cu banii la ciorap; majoritatea mai sunt şi peticiţi, ori rupţi prin călcâi sau pe te miri unde şi nici prea frumos nu miros. Măcar ar fi putut să se descalţe la intrare, nu să intre cu tot noroiul de afară şi ca să nu plece cu mâna goală (vorba aia) se cădea să ia gunoiul de la intrare, că doar sărea în ochi. Prost crescut, ce să mai, după ce că intri la om în casă mai faci şi debandadă. La cum privesc eu lucrurile, dacă vreodată aş pătrunde prin efracţie aş fi discret ca un amant! Pungaşul ăsta, într-un cuvânt, m-a întors pe dos. Zilele trecute m-am pomenit la uşă cu un poliţai, m-a întrebat dacă vreau să depun plângere; la vestea că n-am fost uşurat de nimic, a zis să lăsăm lucrurile aşa cum sunt că prăpădim hârtia degeaba. Nu vă mai reţin nici pe dumneavostră că aşa cum bine zice proverbul: „vorba lungă sărăcia omului”!