ce sinucidere poate fi fericirea!

-Franz Kafka-

joi, 9 mai 2013

Contrast

S'au albit platanii în parc şi pensionarii au rămas pe gânduri, negre, uitând al cui este rândul să mute la şah. De parc'ar mai conta...oricum albul mută şi căştigă – conform zicalei! Majoritatea dospesc (în pântec) ciroza hepatică, ce le'nfoaie abdomenul, demascându'le trecutul alcoolic...că na, doar, tuturor ne place şpriţul şi iubirea neglijentă! „Pe o femeie frumoasă n'o poţi uita niciodată” îmi tot repeta, dinadins, un bătrân însărcinat cu'n cancer metastazic; bine că l'a astâmpărat cerul, că altfel nu ştiu ce făceam cu el. Obraznic din fire mă tachina, întruna, cu regretul meu îndoliat că m'am descotorosit de ea pe vremea când ţineam la băutură mai mult decât azi şi greoi, dup'un timp, trecea peste mutând câte'un pion de alb. S'au albit platanii în parc şi uneori moşii îl dau dracu de şah, că ş'aşa albul mută şi câştigă (conform zicalei), iar negrul meu...negru de supărare nu poate vedea jumătatea plină a paharului, pentru că ea nu s'a iubit cu mine, a fost iubită...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu