La tăiere

Tot cătându'mi rostul prin locuinţă, într'o zi mai lată decât cadranul ceasului, am tăiat'o înspre abatorul de la marginea oraşului (însoţit de două ţigări şi un litru de vin, lungit). Cu exactitate n'aş putea spune ce gând mă purta, tocmai la dracu'n praznic (acolo) dar odată ajuns, locu'mi mirosea ospitalier precum pragul casei. Am început să umblu dup'o carcasă (de vită sau porc) oarecare, la o adică, în care să'mi vâr hoitul ameţit de târcoalele muştelor. Peste'un schelet de cornută, am dat întâmplător şi m'am tras (în plină toropeală) la umbra oaselor late. Fumam a prost, aproape c'am sudat cele două ţigări, doar să urmăresc fumul cum suie printre coastele desprinse de stern; pufăiam în tandem ce sorbeam cu dezgust din vinul dospit, gândindu'mă că dacă nu s'ar găsi vreun bou să'mi ceară chirie, m'aş putea muta bine-mersi în cadrul osos al bovinei! Cerul atârna greoi deasupra şi timpul m'a descompus (vulgar – în aer liber) între ciolanele albe, când ploaia m'a'nmuiat ca viermii să'mi dezoseze'n beznă (încet) leşul, iar soarele mi'a zvântat oasele că doar morţii sunt biodegradabili şi cu propria duhoare te obişnuieşti chiar de'ţi pute'a cadavru!