Peripeţie cu fluierături

Pe vremea când eram în armată şi de civilie mă separa doar un gard ridicat (în lehamite) la un metru şi jumătate, pe care'l săream cu privirea de câteva zeci de ori pe zi, obişnuiam să mă holbez cu necaz dincolo de ţarc.
În fiecare zi, pe la un patru, după ce ofiţerii îşi încheiau activitatea, intram cu băieţii în program; ne'nşiram cam cât ţinea gardul unităţii să fluierăm femeile şi să cerşim ţigări. Tutun ceream trecătorilor chiar dacă aveam, că făceam provizii, plus că o ţigară bună putea deschide o uşă; dar până şi cei mai cu dare de mână se dezarmau în faţa gardului viu, de soldaţi şi oricum nici două pachete nu le'ar fi ajuns să'i astâmpere pe toţi.
Pe cât priveşte muierile, lucrurile erau şi mai delicate; sătui fiind să ne masturbăm în faţa aceloraşi reviste deocheate, căutam inspiraţie vizuală. La ce era la gura noastră şi Sade s'ar fi stânjenit în faţa cohortei ce mustea de testosteron. Până şi cei mai sfioşi se'asmuţeau – lătrând, de după gard, iar cei mai obraznici mai mai c'o scoteau printre ochiurile de beton prin faţa vreunui pipiţe mai despuiate. Riveranele (din cartier) ne cunoşteau orarul, obiceiurile şi ne evitau de pe celălalt trotuar. Să nu trăiţi cu impresia că ne lua cineva în serios, doar cele mai hâde sau nebăgate'n seamă muieri mai schiţau câte'un surâs la băşcălia noastră, majoritatea ne compătimeau şi ignorau aclamările de coridă. Zeflemeaua avea efect terapeutic şi mare noroc de poziţia stradală a garnizoanei, căci altfel cred că mă alienam ireversibil.
Cumva eram răspunzător de timpul din captivitate, pe care trebuia să'l ucid în fel şi chip şi cum altfel decât spărgând la seminţe mai ceva ca un şoarece de siloz. Oricât de boem te'ai crede nu poţi asocia gestul golănesc de'a scuipa coji printre versuri de Baudelaire. Te adaptezi, la dracu şi chiar începi să'ţi intri şi să'ndrăgeşti rolul.
Într'o zi ca oricare alta, copiată la indigo, pe când stăteam atârnaţi precum cârnaţii la uscat ne'am pomenit pe nepusă masă c'o „madam” că se'apropie de noi vizibil afectată. Cu greu am desluşit esenţialul prin limbariţa cucoanei dar în linii mari se'arăta foarte deranjată de gestul grosolan, de a fi fluierată, de unul dintre militari; ne'a tot împuiat capul că ea este o femeie de casă nu orice şleampătă, cum ne'am permis aşa ceva, că n'a trăit în viaţa ei o ruşine mai mare şi obraznicul să facă bine s'o ia de nevastă! Mulţi au luat'o în râs spunându'i cu ironie că'şi făceau harem dacă se căpătuiau cu toate fluieratele şi că s'a băşicat degeaba c'au fluierat tipe şi mai grozave. Duduia mai rău s'a aprins şi cu fanatismul nebunului ce şi'ar dedica întreaga existenţă unei cauze, ne'a zis că pân'a doua zi de unde de neunde să'i scoatem peţitorul. Şi'a plecat!
Ce'i drept ne'a cam pus pe gânduri smintita, că părea determinată. Ne'am strâns laolaltă să ne cântărim opţiunile; unii mai slabi de înger deja se vedeau pe la comandant dând cu subsemnatul şi se văitau că cine dracu i'a pus, că nu puteau ei să'şi vadă de treabă. Cum necum unul dintre noi trebuia s'o ia pe madmoazelă de soaţă, dacă tot a fluierat în biserică, măcar pentru alea cinci zile de permisie. Dar cine?! Ăla nu că este deja'nsurat, unul c'a fost şi nu'i cine ştie ce, altul că n'o fi el cel mai prost şi tot aşa şi pe dincolo - uite cu cine te duceai la război! Trăiesc şi azi cu convingerea că vinovatul moral de păţanie a rămas necunoscut chiar şi'n propria conştiinţă, pentru că fluieratul femeilor de pe stradă devenise un automatism!
Nu'mi mai amintesc dacă m'a luat gura pe dinainte, mă plictisise deja subiectul sau am vrut să fiu eroul necunoscut ridicat pe soclu, dar destul de sigur pe mine am afirmat că mă'nsor eu (veste premiată cu ovaţii şi scandări de libertate, din partea camarazilor)! A doua zi - la prima oră, femeia aştepta moţ în poartă (ca după făgăduială). Nu ştiu dacă, pentru că'mi era hărezită, mi'a părut mai puţin necărcălită sau chiar emana un feminism candid. În ceea ce o priveşte, din tot plutonul, probabil că ea trăgea speranţe la ceva mai bun decât un ins uscăţiv şi cam adus de spate - dar cum calul de dar nu se caută la dinţi!
Ne'am luat după datină, între timp am terminat şi armata, toate bune şi frumoase. Nu mă dădea pe spate cu inteligenţa ori cu frumuseţea, dar era o companie plăcută şi am ajuns să îndrăgesc creatura în ciuda împrejurărilor în care ne cunoscusem. Timpul le aranjează pe toate, după cum spune vorba şi nici în cazul nostru nu s'a făcut excepţie. A căşunat'o într'o zi să ne despărţim, că ea îl iubeşte pe altul; pe un neica nimeni care'a fluierat'o sănătos, ca la stână, cu două degete'n gură şi'a simţit că rămâne gravidă. Astfel stând lucrurile cum puteam eu ca specimen raţional să mă interpun în calea dragostei lor primitive; am condus'o cu privirea de la fereastră şi am început să fluier a pagubă!