Gongescu

Întâmplarea pe care urmează să v'o relatez, personal îmi place să cred că este demnă de „Metamorfoza” lui Kafka, aşa că n'am să mai amân povestirea cu te miri şi ce! Nu cu mult timp în urmă aflându'mă pe'o terasă, dintr'aceea cu „mobilier” de plastic verde, împreună cu cutare şi cutare (indivizi distinşi cu apetit etilic) m'am dumerit că ş'atunci când viaţa pare că se turteşte sub greutatea tabieturilor monotone, poţi fi oricând surprins de fantastic. Cum aşteptam noi deshidrataţi să comandăm primul rând, ne'am pomenit cu ditai libarca (d'un negru lustruit) că ne tot dădea târcoale. Mie, de când mă ştiu, îmi este scârbă de insecte şi îi detest pe cei care ridică problema astfel: „ce'ţi poate face o gânganie?!” Concret nimic şi sunt perfect de'acord cu ei, dar este destul ca un lucru să te perturbe vizual şi să fie suficient să te dezguste! Până la urmă niciun rahat, întins pe trotuar, n'a sărit la gâtul nimănui dar tot îl ocoleşti cu silă. Aşa, acum că am stabilit anumite principii îmi pot continua naraţiunea. Şi cum se tot învârtea gândacul, agasant – în jurul nostru, iată că s'a ridicat de la masă un metru şi optzeci de centimetrii de mine şi când i'am trosnit un 43 sănătos (umblat pe te miri unde) a pârâit gălăgios. „Păi nu?! Păi da!” şi m'am aşezat triumfător. După care am tot aşteptat şi la un moment dat, de niciunde, hop cu'n ospătar aparent serviabil dar care la vederea măcelului mai mai că s'a pierdut cu firea. Brusc a'nceput să devină agitat şi cu greu puteam desluşi ce îndruga. Aparent zăpăcit, ţipa întruna dup'un vinovat indicând incriminatoriu în toate direcţiile! Greu de spus ce se întâmplase cu el, dar uşor uşor am priceput. Repeta obsesiv „Dacu, Dacu”! Şi ne întrebam ce a păţit?! Cu patimă ne'a spus ce şi cum; cumva se făcea ca gâza cu pricina (proaspăt storcită) să fie angajată a cârciumii. N'ai fi zis! Poreclită „Budacu Gândacu” pe numele adevărat Ştefan Budacu (Fane Budacu sau Dacu, pentru apropiaţi) creatura, arvunită la negru (pe turele de noapte) făcea curat lună şi se arăta foarte eficientă atât la bucătărie cât şi pe restul spaţiilor. Muncea nocturn, fără scrupule, pentru a'şi întreţinea familia numeroasă. Mai ţinea până şi locul colegilor şi te împiedicai de el pe te miri unde; abia atunci am înţeles că lighioana ne dădea ocoale în intenţia de a lua comanda. Restul salariaţilor s'au strâns în jurul la ce mai rămăsese din el, bocindu'i îndureraţi tinereţea, dar situaţia s'a tensionat relativ iute şi câţiva mai porniţi au început să strige mânioşi: „să i se taie piciorul!”. S'a iniţiat imediat o anchetă în rândul angajaţilor să depisteze identitatea asasinului; suspectau pe cineva din grupul nostru dar nu se'aruncau să incrimineze fără nicio probă. Dat faptului că nimeni nu'şi mărturisea fapta şi alte dovezi sau martori nu existau, în urmă sfătuirii colective le'a venit ideea strălucită ca toţi din bar să'şi scoată pantofii pentru a le verifica tălpile. „Atât mi'a fost!” am chibzuit descurajat, parcă şi văzându'mă călcat în picioare de mulţimea furioasă. S'au apucat la puricat conştincioşi tălpile clienţilor şi observând cum se'apropiau de masa noastră simţeam laţul cum mi se strângea în jurul gâtului. Mare „bulan” am avut cu'n domn de la o masă alăturată care probabil în drum spre bodegă a păşit mai apăsat pe vreo goangă, lăsându'i o dâră verzuie pe încălţăminte; comisiei provizorii de elucidat crime i'a fost mai mult decât suficient şi'au tăbărât pe el. În schimb, eu (ca un profitor nenorocit, fără mustrări de conştiinţă) mi'am luat tălpăşiţa tiptil-tiptil pe vârful degetelor!