Funerarii

Vecina mea moartă s'a îngropat ieri (pe zi) sub patul matrimonial, scormonind podeaua de la etajul unu, cu lopeţica fiilor săi ascuţită în nisipul uscat al locurile de joacă amenajate în capitală. Printre babele de la bloc se bârfea, de un timp, ceva de un adulter; fapt neconfirmat şi dezminţit de mine şi de vecina de deasupra. Acest lucru nu l'a împiedicat pe soţ să fie circumspect şi să mă someze în repetate rânduri să nu îi mai scriu neveste'sii poezii de dragoste pe tavan; în fond plafonul meu – pardoseala lui...i'am spus că trebuie să învăţăm să coabităm. Încă nu am dat ochii cu el, dar sunt chitit să ne intersectăm „involuntar” în seara asta, pe la 7 când îşi plimbă câinele. Cât despre suicid, dacă are obrăznicia să aducă vorba, am să îi zic eu vreo două: „Auzi vecine, în preajma mea să o laşi mai moale cu lamentările siropoase de văduv îndurerat, că dumneata de ani buni împărţeai aşternuturile cu o defunctă şi nu văd cu ce te'ar încurca acum cadavrul, totuşi dacă te incomodează atât de tare, am să o înhumez la mine în garsonieră”!