De sezon alb

Şi cum îmi măsuram eu tacticos ceaiul, sorbind înghiţitură cu'nghiţitură – şase „duşte” medii mai precis, grijindu'mă de cefaleea stârnită de doar doi litrii de vin („linşi” c'o seară'n urmă) priveam cu'n moderat dezgust ninsoarea d'afară ce nu'şi mai întrerupea cadenţa. Eschivând printre fulgii numeroşi, clonaţi parcă în batjocură, de'odată am rămas fixat pe un cadru; m'am regăsit în situaţia'n care mă uitam dar nu puteam pricepe o iotă, mă uitam iar „cu alţi ochi” şi tot nimic, fiind dezorientat complet de buna desfăşurare a lucrurilor în univers. Se'ntâmpla ca doi zilieri, gătiţi ca de muncă, în mână cu nişte lopeţi (mai jerpelite decât vestimentaţia) să descarce de zor dintr'o maşină, i'a ghiciţi ce?! Ză-pa-dă! Stupefiat dar încă'n stare să mă asmut împotriva lor, clocoteam în suc propriu şi cu greu îmi înfrânam demarajul de'a ieşi jumate pe geam să ne dojenim puţin ca muierile. În mintea mea confuză nu puteam concepe faptul că după ce că nimeni abilitat nu se preocupă de strângerea nămeţilor negrii şi „deportarea” lor în mama dracului la marginea oraşului, să mai apară şi nişte neica-nimeni care să'şi golească, în plină stradă, coaja de Dacie. Mă gândeam şi eu ca prostul (fără consecinţe) că cine ştie, poate, după socoteala unora zăpada nu era mai mult decât suficientă atâta cât a dat'o Dumnezeu şi neavând stare, ca nişte buni creştini, judecau să mai dea şi ei o lopată de ajutor, amin! Dar de unde, Doamne iartă'mă, o adunaseră?! Să fi fost troiana, propietate personală, din faţa blocului sau de pe locul de parcare (neapărat plătit la ADP) ori se plimbau, în hârb, alandala pe drumuri şi viscoleau zăpada dintr'un cartier în altul?! În duiumul de scenarii care se tot derulau în cinematograful exclusivist, personal, parcă odată m'a pocnit adevărul în creştetul capului de mai rău mi'a tulburat mahmureala; am realizat apoi că bieţii oameni, nu erau alţii decât muncitorii magazinului de materiale pentru construcţii, din colţ, care'şi curăţau – dârdâind, Papucul ce nefiind „copertat” era doldora, în platformă, de un morman alb. Ruşinat de involuntara închipuire, mai mai c'aş fi sărit în bocanci să ies repede să'i ajut (noroc, totuşi, că isprăviseră) dar sorbăcăind şi'a şasea gură de ceai, m'am desprins urgent de la fereastră, de parcă ar fi fost locul crimei.